Simion Cozmescu este poetul care impresionează prin prospețimea și forța versurilor sale din volumul de debut, Poeme mai lungi decât numele tău




        
             Tânăra generație nu a auzit de orașul Călan aflat în inima Transilvaniei iar cei mai în vârstă abia dacă își mai aduc aminte că pe vremea comunismului aici era unul dintre cele mai puternice centre siderurgice ale României. Siderurgia în orașul Călan nu nu este însă o creație a comunismului ci își are începuturile în anul 1860 când prima Societate de Mine și Metalurgie din Brașov, deținută de familia Auschnit, a cumpărat aici un teren pe care a ridicat uzina siderurgică ce va avea cel mai mare furnal din secolul al XIX – lea din S-Estul Europei și a construit case pentru colonia muncitorească și chiar o școală de ucenici. Aici aveau să muncească din greu dar primind salarii foarte bune circa 4000 români, unguri și nemți, contribuind la dezvoltarea unei importante industrii. Acum această zonă, a primei uzine, este un adevărat muzeu în aer liber a începuturilor industriei siderurgice în România. De fapt și partea de industrie siderurgică dezvoltată exploziv în timpul comunismului tinde și ea să devină un muzeu. S-au păstrat numeroasele blocuri de locuințe incolore, inodore și insipide, numite și cutii de chibrituri, construite începând cu anul 1960, care au format orașul nou și care au oferit totuși confort populației. După 1998, statul român, propietarul uzinei, i-a restructurat activitatea, împărțind-o în 12 societăți comerciale din care doar 2 s-au putut auto-finanța din propria activitate, restul intrând în faliment. Din 1990 populația orașului a scăzut de la circa 20 mii de locuitori la circa 13 mii, (producându-se chiar o criză a forței de muncă), diferența fiind reprezentată de oameni care au plecat în alte orașe ale țării (Deva, Hunedoara, Orăștie) sau în lume (Spania, Italia) pentru un loc de muncă mai bine plătit. Consiliul Local a găsit soluția renașterii activității industriale a orașului prin cumpărarea a peste 40 hectare de teren pe care să-l ofere cu o chirie modică potențialilor investitori.
          Orașul Călan are un patrimoniu cultural, istoric, etnografic, turistic deosebit de interesant dar puțin cunoscut. De aceea scriitoarea Mariana Eftimie Kabbout a editat și publicat în anul 2015 primul volum dintr-o serie de patru, a lucrării Călanul în imagini. Clădiri și monumente istorice, carte care s-a epuizat rapid, necesitând, desigur, o mărire a tirajului. Atestat încă din neolitic, Orașul Călan a existat încă din antichitate ca o așezare dacică rurală, dezvoltată în epoca de colonizare romană și care avea un nume extrem de ciudat, a cărui semnificație ne scapă, Ydata, schimbat de către romani în Aquae (amintit și de Ptolemeu). Decebal venea de la Sarmisegetusa Regia pentru a se trata la apele termale de aici. Locul acum este ocupat de stațiunea Călan-Băi, aflată la 2 km de orașul Călan. În evul mediu zona a aparținut cnezatului lui Glad apoi cnezatului lui Litovoi. La Streisângeorgiu se găsește cea mai veche biserică românească, construită la începutul secolului al XII-lea.
          Astăzi în orașul Călan se manifestă o complexă activitate cultural-artistică, desfășurată în principal la Casa de Cultură a Sindicatelor și la cele 12 cămine culturale din comunele aparținătoare administrativ acestui oraș. La sfârșitul lunii mai se desfășoară Zilele orașului Călan. În oraș există cinci biblioteci publice  și apar reviste literare precum Cuib literar și Algoritm literar. Doi dintre scriitorii orașului, Ion Barb și Daniel Lăcătuș, sunt nume cunoscute la nivel național.
          Simion Corneliu Cozmescu este născut în 25.08.1968. A publicat versuri în revistele Algoritm literar, Singur, Lada cu zestre. Ultima revistă este editată de Asociația 1387 (1387 este anul primei atestări documetare a orașului), Simion Cozmescu fiind membru al acestei prestigioase asociații. Este laureat al Concursului Internațional Visul (2013) al Asociației Florema Orăștie și al Editurii Zip (2013), concurs de debut în manuscris. Deburează în poezie în anul 2015 la editura Cenaclul de la Păltiniș cu volumul Poeme mai lungi decât numele tău. Volumul este însoțit de o excelentă prefață a poetei Ottilia Ardeleanu.










           Versurile acestui volum ne-au uimit prin prospețimea și forța lor. Ne-am întrebat chiar: unde ai stat până acum ascuns poetule?  Versurile sunt extrem de penetrante, eliberatoare (lupii au plecat din inima mea) și profund tragice (o fată moartă mă aștepta frumoasă), ca un diamant pe care rotindu-l, de fiecare dată observi o altă fațetă din infinitele fațete. Doar o simplă balustradă ne separă de abis (poezia Azilul de noapte). Sinestezia poate fi completă, ( o adolescentă cu o vioară/ la un șevalet / înmoaie arcușul în note și desenele se succed/), obiectele care produc artă sunt parte din natură (din pianină începe o ploaie/ ce bate pe un geam pe care mă uit - poezia Schiță pentru vioară și pianină), dar și parte a sufletului, loc de refugiu al dragostei (Umbra norilor din tine își caută / popas în sufletul meu – poezia Contrabandă). Multiple sfere spirituale, create și recreate de fiecare dată altfel, ne aduc aminte de universul fellinian din Amarcord (Strada aceasta se va risipi o dată cu ceața / abur al unor felinare asmatice – Poezia Ceața), căci poetul așteaptă o auzire foșnetul pleoapei tale (poezia Lectica). Iubita poetului este prezentă, dar este o inseparabilă prelungire / a tuturor ființelor care mi-au împărțit sufletul / de-a lungul vârstelor mele zadarnice (poezia Braille). Poetul citește florile mirosindu-le rădăcinile (poezia Scriu poeme mai lungi decât numele tău). Subtil, spiritul se poate întoarce în cotidian (mă vedeam fochist aruncând scoici/ în focul cazanelor vaporului ce ne va scufunda/ în traiul clasei de mijloc).
             Versurile pot avea un tragism devastator cum rar s-a mai scris în literatura română sau cum nu s-a mai scris de la Moartea căprioarei a lui Labiș.

văduve incerte cu respirații
peste ceasloave mucegăite
proletari hăituiți duhnind a coșmaruri
și copiii care le sunt morminte pentru vise
toate sunt înghesuite în aceste tramvaie
lăsate de izbeliște
în panta amurgului
ce-a început nemilos de la răsărit.
                                (poezia Tramvaiele marasmului)



câinii de frig au intrat în leșul cerbului
care acum
te urmează pe cărări
pe un lac o lebădă pare prinsă-n ghiață
îi auzi cântul descântul o săgetezi
febril s-o adaugi la trofeele nopții
te apropii și vezi o femeie mai albă
ca zăpada în care agonizează
îi ții îndurerat capul în palme
două frunze de nuc îi cad în ochi în ultima suflare
din pântecul săgetat curge sânge cald
zgomote sub ghiață ajung până la tine
mirat și plângând vânătorule mori înecat
tras de două brațe mai reci ca apa din care ies însângerate

cerbul urlă chinuitor


                                (poezia Tolba)

Simion Cozmescu, PoemeMaiLungiDecâtNumeleTău, Editura Cenaclul de la Păltiniș, 2015, REVISTA DE LITERATURĂ ROMÂNĂ, ianuarie, 2016


Autorul acestui volum ne-a oferit dreptul de a publica integral acest volum de versuri de excepție în paginile revistei noastre.


         ACEST VOLUM DE VERSURI POATE FI CITIT INTEGRAL LA ADRESA     POEME MAI LUNGI DECAT NUMELE TAU



2 comentarii:

Scrieți comentariul aici