ION PENA este scriitorul erou decedat în 1944 la doar 33 de ani, luptând pe front pentru apărarea patriei. Dacă nu ar fi murit pe front, ar fi murit în lagărele comuniste de exterminare și corpul lui ar fi zăcut într-o groapă comună.

     Ion Pena, fiul unor țărani din comuna Belitori, azi Troianul ( comuna se numea Belitori pentru că pe vremea aceea era locul unde se afla cel mai mare abator din județul Teleorman), născut în 1911 într-o familie ce va avea șapte copii, adică o familie cu copii mulți, așa cum exista în aproape orice familie de români până la cel de-al doilea război mondial, ( a nu avea copii mulți însemna că e o familie cu bărbat neputincios). Scriitorul a urmat o pregătire în domeniul comerțului în orașul Roșiori de Vede și Turnu Măgurele 
( oraș capitală de județ pe vremea aceea dar și o perioadă de timp în vremea comunismului), în cele două localități existând școli superioare de învățământ, licee, redacții de ziare și reviste, tipografie, cinematografe și săli de teatru, activități comerciale intense. Astăzi cele două orașe, Roșiori de Vede și Turnu Măgurle par niște localități pustii, în care viața tumultuoasă de altădată nu mai există. Prefectul județului de atunci, din Turnu Măgurele, profesorul și poetul Florin Crețeanu îi fusese coleg de școală și acesta avea să-l ajute la începutul activității sale literare. 


A debutat cu poezia ALPINISM în 1932 în REVISTA SO4H2 (Acid sulfuric) din TurnuMăgurele.




Alpinism ( 1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …

          Îi place poezia lui Esenin și traduce o parte din poemele acestuia. Începe să scrie epigrame cu mult talent, care reprezintă caricaturi extrem de caustice la adresa celor mai importante personalități ale culturii și vieții politice din România acelor vremuri. Versurile și le-a publicat în reviste precum Slove de foc (din Belitori), Drum (din Roșiori de Vede), Graiul tineretului, Oltul, SO4H2 (din Turnu Măgurele), Zarathustra (din Buzău), Epigrama, Prepoem, Vremea, Universul literar (din București).
          De profesie era economist, care pe vremea aceea se numea perceptor, dar pe unde se ducea să lucreze înființa câte o activitate culturală, astfel în Sichevița, județul Caraș Severin a pus bazele Căminului Cultural Lumina înființând o bibliotecă și aducând cu mare greutate un aparat de proiecție cinematografică, în Domnești din județul Argeș înființează o altă bibliotecă și devine președintele Partidului Național Țărănesc din această zonă. De aici din Domnești, pleacă pe front și va muri la vârsta de 33 ani, pe 29 iulie 1944, ca un adevărat erou ce a luptat pentru eliberarea patriei sale de cotropitorii străini, fiind înmormântat la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
          Din cauză că a fost înscris în PNȚ și pentru că a publicat versuri în revista Prepoem, considerată revistă care s-a alăturat cauzei legionare, poetul Ion Pena a fost inclus de către autoritățile comuniste (între 1945-1989) în Fondul special – scriitori interziși. Trebuie remarcat două lucruri. Ion Pena nu a publicat în revisa Prepoem decât înainte ca aceasta să devină de orientare legionară. De altefel Ion Pena a tipărit o epigramă extrem de satirică dedicată chiar liderului politic ce susținea mișcarea legionară, A.C. CUZA.

 Lui A. C. Cuza:

Din tinerețe n’a mai dat
O epigramă – și-i păcat!
Misterul? Muza i-a fugit
Ca nu cumva pân’ la sfârșit,
Uzând de abila-i suveică  
S-o scoată și pe ea evreică.

Al doilea lucru care trebuie remarcat este că deși Ion Pena apare în lucrarea Bibliografia operelor autorilor legionari de Nicolae Niță publicată în Jacksonville, SUA, 1993, alături de Emil Cioran, Mircea Eliade, Petre Țuțea, Constantin Noica, Radu Gyr, Nae Ionescu, noi nu am putut decela în opera sa literară elemente ale legionarismului. Mai mult, el a publicat texte în care combate exclusivismul raseologic german, demonstrând falsitatea filozofiei lui Oswald Spengler.
Desigur că a fost un anticomunist convins, și înainte de toate un antibolșevic. Un loc pentru el nu mai putea exista în istoria literaturii române din perioada comunistă, tocmai acestui scriitor care îi făcea cea mai mare plăcere să publice în revista PĂCALĂ care avea ca motto poezia

Iar când la Patria Română
Râvnește hidra bolșevică
Nesățioasă și păgână,
Ia și o armă, că nu strică!.


Ion Pena este totodată unul dintre primii scriitori de anticipație din România, în sens orwellian și oarecum urmuzian, deși a scris înaintea apariției lucrărilor lui Orwell. Este vorba de proza Moneda fantazinilor, în care autorul anticipează colectivizarea, cooperativizarea ce se va produce în România. El anticipează că România urma să devină un stat comunist.
O parte din operele sale literare, nepublicate în timpul vieții poetului au văzut lumina tiparului prin grija nepotului său, Marin Scarlat. Unele texte, puține la număr, s-au pierdut poete definitiv.

Postăm în continuare un grupaj de poezii scrise de ION PENA care ne-a fost oferit de Marin Scarlat.



Anii   mei 

Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire. 

Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător – 
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti – 
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue -  şi rob
Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri 
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond, 
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi ...
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul. 
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage’n bătătură, 
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942 

Scrisoare  din  oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________
Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.

Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.
________________________________________
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 10 din 7 martie 1942

Roşiorii de Vede

E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă – 
Năvod de stele, vis şi putregai.

Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răşini şi de inert
Decât altdată barca ei uşure
Ce reteza nădejdile pe sfert.

Alţi oameni defilează pe’nserare
Ca să-şi înghită porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.

Încătuşat pe-o rână în restrişte
A amuţit şi parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie tristeţile, râzând.

Şi totuşi câtă pulbere subţire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 25, din 20 iunie 1942  

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă – 
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi, 
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam ...
Aveam atuncia 12 ani.
________________________________________
Publicată în „VREMEA”, an XIV,
nr. 676, din 29 noiembrie 1942


Lucifer 

Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cîrca mea duc haite de nebuni,
Bătrîne răni şi secolii de ieri.

Cu linişti aspre nopţile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Şi dorul mă încearcă fără har.

De veşnicii mă sbat şi mă întorc
Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.
Aceleaşi ape vrăjile îmi torc
Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătuşi,
Mă sfîşie mînia ca un scai
Şi blestem pe Isus de după uşi.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943



 Paşte  

Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.

Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.

Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.

Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________
Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944


Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” - 1940


Intrus

Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.

Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.

Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.

Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
- Eşi afară, eşi afară!

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” - 1940


                         UN GRUPAJ EXTREM DE INTERESANT DESPRE ION PENA ÎL GĂSIȚI LA ADRESA

                                              https://plus.google.com/+IonPena/posts


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieți comentariul aici