Acțiunea în forță împotriva Uniunii Scriitorilor este generată de Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România. Miercuri, 4 martie 2015, de la ora 13, la Librăria
Cărturești din București a avut loc o conferință de presă a acestui Grup. Din partea GRUSR au vorbit scriitorii Paul Cernat, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Octavian
Soviany, Bogdan Suceavă și
Paul Vinicius.
Declarația acestui Grup de Reformă spune:
Declarația acestui Grup de Reformă spune:
Aflată într-o profundă criză morală și
de prestigiu, Uniunea Scriitorilor din România reprezintă o instituție
nereformată după 1989, ale cărei temeiuri de funcționare și de acțiune în
România anului 2015 sunt tot mai des puse în discuție în spațiul public. Grupul pentru Reforma USR, alcătuit din peste 80 de scriitori
activi, lansează o propunere program care include un
plan de resetare a actualului statut al organizației pentru rezolvarea
nemulțumirilor crescânde din interiorul breslei.
Către domnul Nicolae Manolescu,
Preşedintele
Uniunii Scriitorilor din România
Domnule Preşedinte,
După cum ştiţi, Apelul semnat la sfîrşitul lunii ianuarie
de mai mulţi scriitori, jurnalişti şi oameni de cultură, prilejuit de acordarea
Premiului „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, a generat o serie de reacţii şi
ecouri. Dincolo de atitudinile şi poziţiile exprimate cu privire la acest
subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate
de funcţionarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată
în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe
care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părţile implicate în producerea,
publicarea şi promovarea literaturii române a prezentului. Nici o dezbatere de
idei, nici o decizie luată în urma unor confruntări fertile de opinii, nici o
viziune coerentă, nici un proiect sistemic ce ar putea privi funcţionarea în
anii următori nu vin astăzi din partea factorilor decidenţi în USR.
În esenţă, credem că toate aceste probleme sînt legate de
faptul că Uniunea nu a trecut pînă în momentul de faţă printr-un proces de
reformă, perpetuînd o serie de sechele şi inerţii moştenite din mandatele
anterioare sau chiar din perioada comunistă. Din acest motiv, fără a avea
pretenţia de a acoperi toate problemele actuale ale USR, Grupul pentru Reforma
USR, la care au aderat peste 70 de scriitori activi: prozatori, critici, poeţi, dramaturgi, membri şi nemembri
ai Uniunii (aceştia din urmă fiind potenţiali candidaţi la statutul de membru,
cu condiţia ca USR să redevină o organizaţie coerentă care îi poate reprezenta
în lumea actuală), vă adresează o suită de propuneri pentru un început de reformă
reală a Uniunii Scriitorilor:
1. Pentru a evita pe viitor ipostazele controversate
precum acelea în care s-a aflat dl Gabriel Chifu de-a lungul ultimilor ani (în
dubla sa calitate de Vicepreşedinte al USR şi de premiant constant al Uniunii),
propunem includerea în Statutul USR a situaţiilor de incompatibilitate şi
conflict de interese – aspecte profund nocive ale vieţii literare, care
facilitează apariţia unor fenomene precum traficul de autoritate sau corupţia
(mita mascată sub formă de premii, finanţări sau alte recompense). În mod
concret, vă propunem ca, prin Statut, toate persoanele aflate în conducerea USR
(preşedinte, vicepreşedinţi, membrii CD, membrii CUSR, preşedinţii filialelor,
membrii Comitetelor de Conducere ale filialelor – ultimii fiind persoanele care
numesc juriile filialelor) să fie exceptate, pe perioada desfăşurării
mandatului, de la posibilitatea de a primi vreun premiu acordat fie în mod
direct de către USR, fie în cadrul evenimentelor patronate de USR.
2. În această ordine de idei, considerăm că este firească
şi necesară o revenire la prevederea, abrogată la Întrunirea Comitetului Director al
USR din 14 decembrie 2012 (http://www.uniuneascriitorilor.ro/19-12-2012-intrunirea-comitetului-director-din-14-decembrie-2012/),
conform căreia un preşedinte al Uniunii Scriitorilor nu poate ocupa această
funcţie decît pe parcursul a două mandate. Practica ne arată că un număr nelimitat
de mandate pentru conducerea unei instituţii nu este de natură să întărească
mecanismul democratic de decizie.
3. După cum bine ştiţi, pe data de 3 decembrie 2014,
Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din
Romînia (http://www.uniuneascriitorilor.ro/10-12-2014-legea-pentru-subventionarea-revistelor-de-cultura-fost-aprobata/), care aşteaptă acum promulgarea din
partea Preşedintelui României. În varianta adoptată, legea prevede că
„revistele uniunilor de creatori din România [...], precum şi alte reviste şi
publicaţii culturale vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Culturii, cu suma de minimum 4500 mii lei, sumă indexabilă anual“. Întrucît e
de estimat că, la fel ca în anii anteriori, Uniunii Scriitorilor din Romînia îi
va reveni cea mai mare parte din suma de „minimum 4500 mii lei“ (4.500.000 de
lei „noi“, adică în jur de 1.000.000 de euro), iar aceşti bani provin din
fonduri publice, considerăm că sînt de maximă importanţă corectitudinea şi
transparenţa modului de distribuire a acestor fonduri către revistele de
cultură reprezentative. În plus, recenta apariţie pe agenda publică a polemicii
legate de noua lege a timbrului literar, care a stîrnit controverse şi
dezbateri aprinse şi risca să creeze un nou hiatus între scriitori, edituri şi
publicul cititor, obligă Uniunea Scriitorilor să se responsabilizeze, procedînd
la transparentizarea proceselor prin care banii pe care USR îi gestionează
ajung să fie folosiţi ca o investiţie reală în cultura vie şi în proiecte
publicistice care au legătură cu stricta actualitate literară. În acest sens,
vă propunem:
(a) elaborarea unei proceduri riguroase
şi transparente de împărţire a fondurilor către revistele solicitante;
(b) evaluarea solicitărilor pe baza unor
dosare de aplicaţie (eventual, după modelul unor competiţii de tradiţie în
România, precum aceea organizată de AFCN);
(c) ierarhizarea cererilor de către o comisie independentă,
ai cărei membri să aibă experienţă de evaluatori şi din care să nu facă parte
persoanele cu funcţie de conducere în USR, angajaţi ai revistelor care solicită
finanţare sau orice altă persoană cu interes patrimonial în distribuirea
fondurilor. Ni s-ar părea obscen, de pildă, ca o persoană care lucrează sau
colaborează constant la o revistă care apare sub egida USR să decidă ce sumă i
s-ar cuveni respectivei reviste.
4. Problema transparenţei se ridică şi
în cazul admiterii de noi membri în Uniune. În acest sens, e simptomatică (şi,
nu mai puţin,bizară) decizia Consiliului USR din data de 17 noiembrie 2014,
cînd, pe lîngă cei 80 de membri validaţi la propunerea Comisiei de Validare,
„au devenit membri“ ai USR nu mai puţin de 240 de stagiari (http://www.uniuneascriitorilor.ro/21-11-2014-comunicat-2/). Altfel spus, pe durata unui singur
an, USR, care număra anterior aproximativ 2.400 de membri, şi-a sporit numărul
de membri cu 13%! Dincolo de faptul că o asemenea inflaţie de noi membri ridică
serioase semne de întrebare cu privire la nivelul profesional al Uniunii în
ansamblul ei, considerăm că problema trebuie clarificată şi sub aspect
procedural. Astfel, potrivit noului Statut (v. în special Anexa 2: Regulamentul
Comisiei de Validare), adoptat în primăvara anului 2013, statutul de membru
(titular) în USR se obţine doar pe bază de dosar şi prin decizie a Comisiei de
Validare. Or, după cum au declarat mai mulţi stagiari deveniţi peste noapte membri,
cei 240 au fost titularizaţi fără să fi depus un nou dosar care să solicite
acest lucru. Situaţia nu ar fi fost, poate, atît de bizară dacă CUSR ar fi
decis titularizarea tuturor stagiarilor. Numai că, parcurgînd cele două liste,
se observă că: au existat şi stagiari care, în 2014, au devenit titulari urmînd
prevederile Statutului (adică depunîndu-şi dosarul la Comisia de Validare); au
existat stagiari cărora, deşi şi-au depus dosarul la Comisia de Validare, li
s-a refuzat admiterea ca titulari; dintre stagiarii care nu şi-au depus dosar,
titularizarea devălmaşă s-a realizat doar pentru unii, în timp ce alţii au
rămas în continuare cu statutul de stagiar. Întrucît toate aceste decizii par
aleatorii, dacă nu chiar discriminatorii, vă solicităm, domnule Preşedinte al
USR, să lămuriţi public următoarele două probleme: (a) care a fost temeiul
pentru care CUSR a decis titularizarea anumitor stagiari prin încălcarea
Statutului (care prevede că admiterea ca membru titular al USR se face doar pe
bază de dosar şi doar de către Comisia de Validare)? (b) care au fost
criteriile după care s-a decis titularizarea doar a anumitor stagiari?
Considerăm că, răspunzînd acestor întrebări, veţi contribui într-o măsură
semnificativă la contracararea vocilor care prezintă USR ca pe un sistem
clientelar şi discreţionar.
5. În perspectivă, asemenea situaţii ar
putea fi evitate într-o manieră extrem de simplă: dacă, urmînd exemplul altor
instituţii democratice, USR va publica, de fiecare dată, pe site-ul său,
procesele-verbale ale şedinţelor Comitetului Director şi ale Consiliului USR.
Avantajele unei asemenea practici ar fi numeroase. Ajunge să enumerăm aici doar
cîteva:
(a) membrii Uniunii ar putea monitoriza
astfel gradul de implicare al aleşilor lor şi modul în care aceştia le
reprezintă interesele;
(b) membrii USR ar înţelege mai bine
temeiurile anumitor decizii, care altminteri le rămîn uneori opace, în
condiţiile în care comunicatele transmise de conducerea Uniunii se
caracterizează printr-un stil eliptic sau lipsit de claritate;
(c) membrii Uniunii se vor putea
convinge astfel mai bine că la nivelul conducerii asociaţiei sînt nu doar
tolerate, ci chiar încurajate luările de poziţie critice, problematice şi
„disidente“;
(d) în general, o asemenea transparenţă
va promova imaginea USR ca instituţie democratică şi în afara breslei
scriitoriceşti.
6. În aceeaşi ordine de idei, considerăm
benefică informarea membrilor Uniunii cu privire la bugetul anual de venituri
şi cheltuieli al organizaţiei din care fac parte. În condiţiile în care cea mai
mare parte a membrilor USR (în prezent, peste 2600, să ne reamintim) plătesc
anual o cotizaţie de 100 de lei, credem că e important ca aceştia să fie corect
informaţi cu privire la modul în care se cheltuiesc nu doar banii publici, ci
şi banii lor. Prin urmare, propunem ca, la
sfîrşitul fiecărui an, să faceţi publice, pe site-ul USR, salariile sau
indemnizaţiile membrilor din conducerea USR, sumele alocate diverselor programe
sau reviste susţinute în mod direct de USR şi alte categorii de cheltuieli
(deplasări etc.). Totodată, considerăm că ar fi utilă o informare mai detaliată
a membrilor cu privire la oportunitatea anumitor cheltuieli, nu doar sub aspect
financiar, ci şi sub aspectul rezultatelor şi al impactului pe care acestea le
au în beneficiul organizaţiei. De exemplu, credem că e important să se arate că
o activitate precum „Turnirul poeţilor“ facilitează stabilirea de contacte şi
încheierea de parteneriate cu instituţii similare din străinătate (asociaţii,
reviste, edituri etc.) şi că beneficiază de o mediatizare internaţională – că,
mai exact, ea reprezintă o activitate care, înainte de toate, serveşte
scopurilor USR ca breaslă şi nu rămîne un simplu pretext turistic de care
conducerea Uniunii se serveşte în tentativa de a-şi fideliza anumiţi membri.
7. Nu în ultimul rînd, vă propunem,
domnule Preşedinte, o modalitate elegantă, democratică şi statutară de a
soluţiona (cel puţin provizoriu) nemulţumirile din cadrul breslei. Nu ne
iluzionăm că am putea atinge vreodată un consens deplin (care nici nu ar fi de
dorit, în opinia noastră) cu privire la problemele care vizează activitatea
Uniunii, dar nu credem că exagerăm nici dacă vă atragem atenţia că în primul
sfert al mandatului dv. actual (al treilea) aţi provocat mai multe nemulţumiri
decît în primele două mandate la un loc. Tocmai de aceea, vă propunem să
convocaţi o Adunare Generală a USR, mai ales în condiţiile în care aceasta nu a
avut loc în 2013, deşi era obligatorie, conform recent votatului Statut. În
acest fel, vom putea discuta deschis cele mai importante probleme ale Uniunii
şi vom putea solicita un vot de încredere (sau contrariul lui) pentru dv. şi
pentru actuala echipă de conducere a USR. Ne veţi arăta astfel – nu doar
subsemnaţilor, ci tuturor membrilor şi scriitorilor care sunt potenţiali membri
ai organizaţiei – că, în ciuda tuturor luărilor de poziţie din spaţiul public
care o prezintă drept o instituţie anacronică, coruptă şi solipsistă, Uniunea
Scriitorilor e capabilă mereu să se reformeze şi să fie acea instituţie de interes public democratică şi deschisă la dialog pe
care ne-o dorim cu toţii.
Octavian Soviany, Florin Iaru, Mariana
Codruţ, Petru Ilieşu, Daniel Vighi, Ovidiu Nimigean, Cristian Teodorescu,
Emilian Galaicu-Păun, Radu Aldulescu, Rita Chirian, Liviu
Antonesei, Paul Vinicius, Lucian Vasilescu, Vasile Baghiu, Andrei Ţurcanu, Ionel Ciupureanu,Anca Mizumschi, Doina
Ioanid, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Andrei Terian, Bogdan Creţu, Nicolae Avram,
Alex Goldiş, Ştefan Manasia, Dan-Mircea Cipariu, Peter Sragher, Adrian Suciu,
Gelu Vlaşin, Dan Iancu, Lucian Perţa, Cosmin Perţa, Mugur Grosu, Mircea Ţuglea,
Bianca Cernat, Alexandru Uiuiu, Amelia Stănescu, Ştefania
Coşovei, Nicoleta Popa, Radu Părpăuţă, Alexandru Mica, Gelu Diaconu, Alexandru
Petria, Nicolae Silade, Petre Rău, Tatiana Segal, Dan Mihuţ, Luminiţa Amarie, Valeriu
Mircea Popa, Ioana Greceanu, Mihai Vieru, Darie Lăzărescu, Diana Iepure, Daniel
D. Marin, Igor Ursenco, Ioan Vasiu, Daniel Vorona, Florin Hălălău, George G.
Asztalos, Andrei Ruse, Bogdan Munteanu, Flori Bălănescu, Sorin Despot, Radu
Niţescu, Dan Ciupureanu, Yigru Zeltil, Cristina Nemerovschi, Andrei Dósa,
Bogdan-Alexandru Stănescu, Bogdan Suceavă, Radu Vancu, Claudiu Komartin
( Observator cultural)
La acest demers al Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor a răspuns: „E vorba de 1% din membrii Uniunii Scriitorilor. Îmi pare rău,
n-am ce discuta cu ei“
1. Pentru a evita pe viitor ipostazele controversate
precum acelea în care s-a aflat dl Gabriel Chifu de-a lungul ultimilor ani (în
dubla sa calitate de Vicepreşedinte al USR şi de premiant constant al Uniunii),
propunem includerea în Statutul USR a situaţiilor de incompatibilitate şi
conflict de interese – aspecte profund nocive ale vieţii literare, care
facilitează apariţia unor fenomene precum traficul de autoritate sau corupţia
(mita mascată sub formă de premii, finanţări sau alte recompense). În mod
concret, vă propunem ca, prin Statut, toate persoanele aflate în conducerea USR
(preşedinte, vicepreşedinţi, membrii CD, membrii CUSR, preşedinţii filialelor,
membrii Comitetelor de Conducere ale filialelor – ultimii fiind persoanele care
numesc juriile filialelor) să fie exceptate, pe perioada desfăşurării
mandatului, de la posibilitatea de a primi vreun premiu acordat fie în mod
direct de către USR, fie în cadrul evenimentelor patronate de USR.
(a) elaborarea unei proceduri riguroase
şi transparente de împărţire a fondurilor către revistele solicitante;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieți comentariul aici