CAROLINA DASCHEVICI este poeta care debutează cu volumul Din filele lui Caro, fiind reprezentanta noului val al tinerilor poeți din Republica Moldova

       Carolina Dașchevici este născută în 1993 în satul Copceac, localitate care este o comună mai mare, din raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova. Este o localitate deosebit de frumoasă, un paradis terestru. Este absolventă a Liceului Teoretic Ion Creangă. Satul Copceac este un sat cu 2500 de locuitori ce se afla la 17 km de orașul Ștefan Vodă și la 92 km de Chisinău, avându-l primar pa Vasile Țânțari, neafiliat niciunui partid. Comuna Copceac are o primărie, o biserică, o moară de grâu, magazine, o școală cu 3 etaje condusă de doamna directoare Feodora Ciobanu, în care învață circa 300 copii. Pe doamna directoare Ciobanu, Carolina o iubește, așa cum Eminescu îl idolatrizase pe Aron Pumnul. În acest sat mai este și un spital, o farmacie și o piață micuță care funcționează în fiecare miercuri. În Copceac 99% din populație este constituita din români care de frica unor posibile interpretări ce existau pe vremea stalinismului, se declară moldoveni, ceea ce nu este de loc gresit, ei fiind români moldoveni de-ai lui Ștefan cel Mare.

       Din anul 2012, Carolina este studentă la Facultatea de Română - Engleză, Universitatea de Stat din Tiraspol (dar care are acum sediul în Chișinău). A lucrat ca un entuziast corespondent voluntar dar și ca reporter angajat la Farul nistrean din orașul Ștefan Vodă, la revistele Cuvântul, aMIC, Natura, Flori Dalbe, Tribuna copiilor, Literatura și Arta din Chișinău, la Compania Teleradio-Moldova din același municipiu, capitală a Republicii Moldova. Este așadar studentă la Facultatea de Litere dar și o foarte tânără scriitoare, jurnalistă și în plus colaboratoare la proiectul Europa, o fereastră deschisă spre viitorul nostru. Este un poliglot deoarece, în afară de limba maternă care este româna, vorbește curent și rusa, franceza, engleza, turca și ucrainiana. A luat premii și mențiuni la diferite concursuri literare și este moderatoare a cenaclului Picături poetice.

       Prima observație, citind volumul de versuri Din filele lui Caro este că acesta e scris într-o frumoasă limbă românească, demonstrând încă o dată că poeții reprezintă conștiința lingvistică a unei națiuni, cea a celor care vorbesc și gândesc în limba română. Deși la Chișinău mai apare câte un politician care susține că în Republica Moldova nu se vorbește limba română ci limba moldovenească, indiferent cum ar dori să o numească aceștia, limba care se vorbește între Dunăre, Tisa, Prut și Nistru și dincolo de Nistru, tot limba română este pentru că este limba unei populații, cea geto-dacică, ce trăieste de mii de ani pe aceste meleaguri. Volumul ei de debut, intitulat  Din filele lui Caro este oferit de autoare, care este deținătoarea dreptului de copy-right, cu titlu gratuit, revistei noastre pentru ca noi să o oferim gratuit, cititorilor din România și tuturor românilor răspândiți în întreaga lume, iubitori de poezie autentică. Poeta se afla sub aripa ocrotitoare a marelui poet basarabean dar și eseist, istoric, documentarist, prozator, Nicolae Dabija, membru al Academiei de Științe a Moldovei dar si membru al Academiei Române, care îi îndrumă pașii în literatură și semnează prefața acestui volum de versuri.

         Este o poezie de dragoste, adolescentină și matură totodată, uneori chiar plină de erotism, în ritmuri și incantații eminesciene, ce alternează cu proze scurte, uneori mici eseuri, ce completează universul spiritual al autoarei.

        Poeta este o ființă fragilă, temătoare, căci  uneori este o cădere mai verde de pe ram cu destinul ce poate fi ascuns într-un zaț de cafea, amar, la pătrat ( poezia Aparent). Iubirea poate fi o ploaie dorită ca o zi de sărbătoare, poate fi logică sau suprarealistă, ea rămâne un foc înfipt ca un cui în suflet, care oricum, va fi scos de către înțelepciunea care va veni mai devreme sau mai târziu (poezia Adevăruri). Dragostea incunbă remușcări, o iubire poate fi un apus de soare (Amurgul). Autoarea se întreabă, cine este și ce reprezintă, și astfel se ajunge la marile întrebări existențiale. Poezia Cine sunt eu este poate cea mai frumoasă și profundă poezie din acest volum, prin simplitatea și totodată măreția reprezentată de ființa umana. Uneori versurile ating nevroza bacoviană cu imagini reduse la două dimensiuni, fara volum, ca pe un ecran plat (poezia De ce, de ce?). Poeta se îndeamnă să asculte nesfârșitele înțelesuri ale vieții, căci jucându-te cu cuvintele descoperi toate înțelesurile acestora.

Sunt multe versuri care ne încântă și  ne surprind prin noutatea și prospețimea lor.

Așternând paturi, covoare, carpete și țoale

simt ca pășesc prin iarba udă cu picioarele goale,

simt că plutesc dezbrăcată în mare…           (poezia Îmi place)

Făceam mămăligă la câine

Citeam în stele,

semănam morcovi…

și construiam castele…(poezia Vis alb cu pete rosii)

  

Nori albi, jucați în raze de soare

Care picurau gene                   (poezia E timpul…)

            Volumul se încheie cu una dintre cele mai frumoase omagii aduse limbii si poporului român de pretutindeni (poezia Odă limbii române).  Este vocea tinerei generații care va prelua lupta pentru afirmarea valorilor culturale românești și mândria de a fi român.

Mult succes CARO, ție dar și membrilor cenaclului Picături poetice de la biblioteca Nicolae Titulescu din Chișinău pe care îi salutăm cu drag.

Carolina Daschevici, Din filele lui Caro, Chișinău, Tipocart Print, 2013; debut în România, Revista de literatură română, București, 2015

Tineri din Chișinău la activitățile culturale ale bibliotecii Nicolae Titulescu din localitate între care și cenaclul Picături poetice 

                   

 VOLUMUL DE VERSURI DIN FILELE LUI CARO POATE FI CITIT ȘI COPIAT  GRATIS  LA ADRESA DE MAI JOS

                                            VOLUM VERSURI CARO

                                                                                               

                                   

DOINA RUSTI este autoarea romanului Manuscrisul fanariot, roman care a uimit piața literară românească

            Manuscrisul fanariot este un roman de dragoste, proiectat, ca proză istorică, pe reconstituirea autenticitații parfumului unei epoci, cea a Bucureștiului din epoca fanariotă, într-o poveste de mare complexitate, arborescentă, cinematografică, fascinantă, dintre o țigancă tânără, și extrem de frumoasă cu nume exotic, Maiorca, a cărei mamă este acuzată de vrăjitorie, roabă la curtea bogatului boier Dan Brașoveanu Doicescu și un croitor grec tânăr, Ioanis Milikopu, fiul unei femei care face negustorie cu pește la o tarabă, un fel de L’Étranger al lui Albert Camus care își schimbă numele într-unul cu rezonanțe levantine, Leun, care nu e un simplu croitor, ci un adevărat om de cultură, care citește mult și studiază în arhive, un adevărat cunoscător, nu numai al artei vestimentare în legătură cu care se dovedește extrem de pasionat dar și al semnificațiilor mai profunde legate de oamenii care le poartă, dincolo de aparențe, căci omul nu este numai ceea ce mănâncă, ci și ceea ce îmbracă, parfumul pe care îl folosește, giuvaerurile scumpe pe care le atașează veșmântului său, modul cum se mișcă și vorbește, toate subliniindu-i nu numai rangul social ci și modul în care se raportează față de spiritualitatea unei epoci pe care autoarea o decopertează istoric și ficțional într-o adevărată arheologie, fascinantă, a artei cuvântului care poate schimba destine, la început închipuite, apoi devenind realitate, realitatea închipuită modelator a realității adevărate căci autoarea ne spune că Bucureștiul „este un oraș mâncător de cuvinte, o gaură hrănită cu șoapte, un depozit de șuierături și de cântece”. Este un oraș abia în formare căci zona Colței, acum în buricul târgului era pe vremea aceea o mahala mărginașă. Este un oraș ce conține o lume încărcată de sinbolistici complexe și sublime, o adunătură de palate și bordeie, prinse în autenticul istoric pe o hartă a timpului,fotografiată ca o pecete chiar de la începutul volumului. Cartea conține o simbolistică subtilă și complex incifrată venită de la unul dintre cei mai importanți specialiști în simbolistică în plan mondial, Doina Ruști fiind autoare a unui Dictionar de teme și simboluri în literatura română, o carte obligatorie de lecturat pentru orice literat care se respectă, a unui Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade dar și a extraordinarei cărți intitulată Mesajul subliminal în comunicarea actuală.

            În carte, toate straturile sociale interacționează între ele, fiind puternic interconectate. Epoca fanariotă înseamnă un amestec de modă bizantină cu cea care începe să vină de la Paris sau Viena, o modă extravagantă și opulentă, cu oameni care se pot îmbogăți rapid și care își cheltuiesc banii pe trăsuri elegante cu atelaje somptuoase, organizează baluri și ospețe, oameni care lesne pot avea o viață scandaloasă și, nu o dată, depravată, într-o lume violentă și adesea extrem de crudă, oameni înavuțiți ce afișează o bogăție vestimentară care o depășea adesea pe cea din Constantinopol sau din capitalele europene, conținând ornamente cu fir de aur și nestemate, legitimând un statut social privilegiat, o sete de lux care inspiră vanitatea și risipa, corupția. Femeile încep să-și dea pe față cu sulimanuri, amantele primesc nestemate și parfumuri scumpe și începe să se consume alături de dulceață și șerbet, femei care pot sta ascunse sau închise în iatacuri, adevărate prizoniere ale soților lor dar care sunt mai libere decât stăpânul-soț deoarece evadează spre spații nemărginite prin lecturarea a nenumărate cărți, așa cum este cazul cu boieroaica Magda Doicescu.. Este un amestec de elemente neaoșe românești căci se râde și se cântă pe dansuri strămoșești dar și țigănești, grecești și orientale, ca și acum, căci lumea din epoca fanariotă, în părțile ei esențiale, nu pare a se deosebi prea mult de cea din zilele noastre.

              Cartea este, fără să greșim, o capodoperă a literaturii române, scrisă de un scriitor extrem de talentat. Este o carte care ne aduce aminte de Săptămâna nebunilor a lui Eugen Barbu.
                Doina Ruști este olteancă, născută în 1959, din părinți ce erau învățători, într-un vechi sat românesc din județul Dolj, Comoșteni, în sudul României, nu departe de fluviul Dunărea, adesea cunoscut pentru legenda locală a Fântânii de la Piatră, de fapt o stafie ce sălășluie într-o fântână dar și într-o moară părăsită unde este ascunsă și o comoară. În anul 2008, a scris un roman inspirat după această legendă, cu puternice accente anticomuniste intitulat Fantoma din moară, premiat de Uniunea Scriitorilor din România, într-un fel,un omagiu adus tatălui ei, ucis în condiții misterioase pe când scriitoarea Doina Ruști avea 11 ani, dar și întregii comunități în care și-a trăit copilăria și în care s-a format spiritul ei iscoditor. Este absolventă a Facultății de Filologie din Iași iar acum este profesor universitar al Facultății de Arte Geo Saizescu din cadrul Universității Hyperion. Are un doctorat în simbologie.

       

Doina Ruști, Manuscrisul fanariot, Editura Polirom, 2015.

Dialog cu Doina Ruști

Gabriel Liiceanu publică o nouă ediție a cărții Declarație de iubire, ediție de colecție, revăzută și adăugită

                În anul 2015 a apărut o nouă ediție a cărții Declarație de iubire a lui Gabriel Liiceanu. După cum ne spune autorul, cartea aduce modificări și amplificări în zona în care autorul descrie personaje reale, pe care le-a cunoscut personal și i-au influențat destinul. Paginile adăugate se referă la Mircea Ivănescu, N.Steinhardt, Petre Țuțea, Alexandru Dragomir. Autorul se confesează în legătură cu această nouă ediție a cărții Declarație de iubire că „recitind paginile acestei cărți, mi-am zis că sunt poate un constructor de socluri pentru gloria altora.” Dar și reciproca poate fi posibilă, acești oameni de cultură reali, personajele sale, i-au desăvârșit evoluția spirituală.

                În esență, cartea este o colecție de articole pe care autorul le-a scris pentru diferite evenimente festive sau ocazii conjuncturale. Este un exercițiu al sincerității și autenticității, autorul urcând treptele miracolului cunoașteri, la care nu o dată asociază o anecdotică savuroasă, în relația dintre elev și profesor, între discipol și maestru, discipolul depășindu-și adesea profesorul. De ce declarație de iubire?  Autorul ne răspunde că „fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viață), noi nu am fi buni de nimic.” Ființele iubite de către Gabriel Liiceanu sunt Mihail Sebastian, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Petru Creția, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, N.Steinhardt, Petre Țuțea, Mircea Ivănescu, Horia Bernea, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Henri Wald, Walter Biemel, Dan Setlacec.

              Deosebit de important este faptul că și pentru cititor, lecturarea acestei cărți înseamnă un act de cunoaștere, undeva, în planuri elevate ale filozofiei culturii, cititorul degustând din ambrozia și nectarul zeilor.

Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire, Editura Humanitas, 2015.

                                  Gabriel Liiceanu, intervuri cu Emil Cioran și Petre Țuțea 

CORNELIA ATANASIU a scris și publicat cartea ALB ȘI NEGRU, capodoperă HAIBUN, proză scurtă de origine japoneză, cu descrieri din natură, în care se interpun 1-2 HAIKU-uri la care se poate asocia HAIGA, adică un desen sau se poate asocia FOTOHAIKU, toate acționând prin complementaritate

            Cornelia Atanasiu a iubit din totdeauna florile. Atât de mult le-a iubit încât a devenit inginer horticultor luându-și și un doctorat în botanică. De când s-a născut, până a terminat liceul a locuit în orașul Târgoviște, fiind unul dintre sufletele spirituale ale acestui măreț oraș istoric.

          A publicat opt volume de versuri, unele în ediții bilingve sau trilingve, versurile sale au fost publicate în peste 40 de antologii din țară și străinătate. Este membru al Asociației Internaționale de Haiku, Japonia. În anul 2007, a publicat prima carte de poeme românești cu ideograme ce a fost prezentată la Festivalul Internațional de la Tokio. 

          Cartea intitulată ALB ȘI NEGRU a scriitoarei Cornelia Atanasiu este o capodoperă a prozei haibun și a poeziei haiku și o carte devenită rapid clasică pentru ceea ce înseamnă ca formă, literatura și arta în general de inspirație japoneză, perfect adaptată, ca fond, tradițiilor ancestrale românești. Această poezie ce se amplifică vizual prin asocierea desenului în alb-negru și a fotografiei, are accente eminesciene de metamorfozare a umanului în vegetal, în atemporal, în etern, cu gradații contrastante, între alb și negru, între ziuă și noapte, între viață și moarte. Vizualizăm ramuri negre sau zborul ciorilor proiectate peste zăpada albă dincolo de care stă ascunsă renașterea, ciclurile diurne și anuale, o cosmogonie ce se clădește simplu și în același timp sofisticat din tușele delicate, încrustate de penița spiritului în universul inefabil al autoarei.

Corneliu Leu este cel mai prolific scriitor român care marți, 9 iunie 2015, la 83 ani, ne-a părăsit, aprinzându-și o stea pe firmamentul culturii românești

            

Corneliu Leu s-a născut într-o familie de intelectuali în 1932 la Medgidia, tatăl fiind avocat iar mama medic. Este absolvent al Facultății de Pedagogie şi Psihologie a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Ziaristică (1963-1964), facultate care pe vremea aceea își avea locul de desfășurare la Academia Șfefan Ghioghiu, școala unde erau pregătiți activiștii de vârf ai Partidului Comunist. Timp de 9 ani (1950-1958), în perioada celui mai crunt stalinism și comunism agresiv din România, a lucrat la Radiodifuziunea Română, atunci abia în formare, devenind unul dintre activiștii de bază ai Partidului Muncitoresc Român. De altfel, creațiile sale literare din acea perioadă propagă ideologia comunistă, în acea perioadă punându-se bazele curentului literar numit realismul socialist. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Scriitorilor, uniune care înlocuise Societatea Scriitorilor Români din perioada epocii capitaliste, noua uniune punându-se la dispoziția organelor de conducere comuniste  ( și de securitate, ca organ de poliție politică) care doreau să facă din scriitori niște propagandiști ai idealurilor comuniste. Realitatea este că cei care nu puteau fi integrați în Uniunea Scriitorilor din diferite motive ideologice sau erau excluși din Uniunea Scriitorilor, tot din motive ideologice, practic nu mai aveau acces la tipărirea  operelor lor literare în România.
      Primele sale proze, deși atașate ideologiei comuniste demonstrează un talent literar deosebit. Primul său roman, Ochiu-dracului (1956), poate fi citit și astăzi cu plăcerea unei satisfacții intelectuale și estetice.
          Ca și alți scriitori români din acea perioadă, s-a refugiat și în trecutul istoric, acolo unde ideologia comunistă nu avea ce căuta. Pentru mine, Corneliu Leu este scriitorul unui roman deosebit de valoros din punctul de vedere al artei literare, un roman pe care l-am citit de două ori, fiind romanul care m-a impresionat cel mai mult pe vremea când eram adolescent, roman care se numește Romanul unui caracter mare sau Plângerea lui Dracula (1977), roman pe care l-am primit chiar din mâna autorului, cu autograf, la un cenaclu literar unde venise să-ți prezinte cartea, sau cum s-ar zice astăzi, să și-o lanseze. O altă carte a scriitorului Corneliu Leu, Romanul unei zile mari (1979) dedicat actului istoric de la 23 august 1944, o proză scrisă ca un reportaj dar și cu multă duioșie, este prima carte care relevă cu onestitate complexitatea unei zile care avea să schimbe istoria României. Corneliu Leu a fost un scriitor extrem de prolific. Are probabil cele mai multe cărți scrise și publicate de către un scriitor român. Este rolul criticii literare și mai ales judecata nemiloasă a timpului să fixeze locul acestui scriitor în cultura literară românească. Talentul său literar, arta sa scriitoricească îl ridică deasupra ideologiilor și îl plasează, după părerea noastră, în sfera artei de înnobilată valoare, spre universalitate. Avem destule exemple în cultura umanității. Spre exemplu, poetul latin Publius Vergilius Maro, cunoscut în cultura română ca Virgiliu scria ode (ca de cultul personalității) împăratului Augustus, și cu toate astea Virgiliu a rămas Virgiliu, adică unul din marii poeți ai lumii. Pe vremea când scriitorul Corneliu Leu a fost directorul Casei de Film 4 a Centrului Național al Cinematografiei s-au produs unele dintre cele mai importante filme, unele, capodopere ale cinematografiei românești, neinfestate de ideologia comunistă, filme care au umplut sălile de cinema și la care se cumpăra, cum se spunea, un bilet în plus de pe stradă, pentru că biletele se epuizau de la prima oră a dimineții.

            Maestre Corneliu Leu, Dumnezeu să-ți călăuzească drumul printre stele, undeva pe firmamentul culturii, acolo unde vei străluci etern.

MIRCEA BĂDUȚ ne uimește cu o nouă carte denumită DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE

Mircea Băduț ne uimește cu o nouă carte denumită DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE, o carte de eseuri extrem de interesantă, plachete de studii filozofice, sociologice și psihologice, literare și chiar științifice, mai ales pe domeniul biologiei, dedicate acelor aspecte inefabile ale prezentului ce prefigurează viitorul, totul privit din unghiuri insolite, autorul demonstrând încă o dată că face parte din lumea extraordinară a scriitorilor de literatură științifico-fantastică. Acest tip de literatură are criterii estetice speciale și deosebite față de literatura obișnuită. După cum se știe, și suntem cu toții de acord, în artă există mai multe adevăruri artistice asupra unui element artistic în timp ce în știință nu poate exista decât un adevăr, unu și numai unu, asupra unui adevăr științific. Fiind și artă, deoarece este literatură, și știință pentru că face apel la elemente științifice, adevărul artistic ce țintește de fapt frumosul ca o categorie estetică, face o excepție, în cadrul literaturii științifico-fantastice și, evident, acesta, nu poate fi decât unul și numai unul.

         




  

  Cartea începe însă cu o povestire senzațională, intitulată Manoli, care nu este s.f. și desigur nu este eseu, o povestire care pune în evidență talentul ieșit din comun al autorului de a crea un text literar. Autorul este un prozator care gradează povestirea spre zone cu un dramatism din ce în ce mai mare, care posedă o artă rar întâlnită de a descrie stereoscopic mai multe personaje deodată, prezentându-le din mai multe unghiuri, creând spațialitate, un univers atât de real încât simți că poți să-l atingi cu mâinile. Povestirea este o bijuterie literară, am putea spune, fără să greșim, o capodoperă literară, o povestire cum rar a fost scrisă și așteptăm de la autor un roman, o proză de mai mare anvergură pentru că talent literar este cu carul la acest scriitor. Povestirea Manoli are și o parte a doua a ei, intitulată Mănăstirea Anei, la fel de bine scrisă. Cele două povestiri formează un tot unitar, deși au fost scrise la o diferență de un an una de alta


          
               Autorul ne relatează asupra modului cum a scris această povestire la adresa

                                    https://donquijotisme.wordpress.com/2015/05/16/serie-de-autor/


.          Eseurile propriu-zise ne vorbesc despre antropologie ca știință aflată la punctul unde se întâlnesc trei hotare, cel al psihologiei, sociologiei și biologiei, ca o matematică umană în care autorul, răsfirând un pumn de nisip este ispitit să-și imagineze că vântură tot deșertul, despre globalizare și dispariția publicațiilor periodice tipărite și superficialitatea cititului pe un ecran digital, despre superficialitatea generată de cantitatea prea mare de informații pe care omul modern trebuie să o asimileze, necesitatea bucolicelor enclave și renunțarea, măcar din când în când la gadget-uri, despre enclavele secrete, elitiste, care privilegiază minorități, despre puținătatea prieteniilor profunde, despre dezrădăcinare și diversitate, despre ispita adevărului absolut. Subiectele eseurilor pot fi extrem de sensibile, cum este cel despre sinucidere sau despre viața extraterestră privită prin opere literare s.f., despre reacțiile plantelor la muzica produsă de oameni. Și pentru că autorul este un cunoscut programator și autor de cărți despre domeniul cibernetic digital, ne sunt propuse modele cibernetice ale cercurilor de adevăr, despre adevărul comun, cu virtuțile și slăbiciunile lui, modelul interacțiunilor și teoria vectorilor lui, între rațional și extaz, despre gândirea cuantică și atomul simbol prin unificarea a două concepte, cuvânt și imagine, despre axiomele timpului, despre intraductibilitatea inefabilului

          Și toate acestea reprezintă o mică parte din bogăția de subiecte pe care autorul le supune discuției. Unii pot considera această carte o lectură agreabilă de vacanță, alții o carte oarecare de eseuri în care autorul și-a notat viitoarele subiecte pentru prozele sale, eventual s.f. 

          Noi susținem că este o carte care merită să o citiți pentru că aduce în discuție subiecte care ne interesează pe noi toți, extrem de incitante, subiecte pe care le tratează cu curaj și profunzime, în mod uneori șocant de original, dezvăluindu-ne planuri noi ale existenței noastre, planuri pe care poate le simțeam dar nu le obiectivam.

Mircea Băduț, DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE, Editura Europress, 2015

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN filiala GORJ a organizat excelent FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI" , 2015. Premiile ediţiei a XXXV-a, 22-24 mai 2015.

PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI"

Ediţia a XXXV-a, 22-24 mai 2015 A. GRUPAJ POEZIE - Locul I: MIHĂILĂ GABRIEL NICOLAE, Galaţi, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj         şi * Premiul revistei ,,Viaţa românească”; Premiul revistei ,,Lumină lină” New York - Locul II: ROSTOGOLEA CRISTINA, Tg-Jiu, Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Gorj         şi  * Premiul revistei ,,Familia” Oradea - Locul III: MIRCEA ADRIAN NOVAC, Sibiu, acordat de Centrul cultural "Tudor Arghezi" Tg. Cărbuneşti - Menţiune: DORINA CIOPLEA, Tg-Jiu, acordată de C.J-C.P.C.T. Gorj          şi * Premiul revistei ,,Porto franco” Galaţi B. VOLUM ÎN MANUSCRIS, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj - VALENTIN CHEPENEAG, Tg-Jiu, pt. volumul ,,SERI TÂRZII" C. ARGHEZOLOGIE, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj - LAZĂR POPESCU, Tg-Jiu, pt. eseul ,,Apocalipsă şi teroare la Tudor Arghezi” D. OPERA PRIMA, debut în volum, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj - HRISTINA DOROFTEI, PT. VOLUMUL ,,Reflexie”, Editura Junimea, Iaşi, 2015 E. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI ROMÂNI, acordat de U.S.R. - MIRCEA BÂRSILĂ (poezie)  http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_B%C3%A2rsil%C4%83 - CORNEL UNGUREANU (istorie şi critică literară) http://ro.wikipedia.org/wiki/Cornel_Ungureanu F. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI STRĂINI, acorrdat de C.J.C.P.C.T. Gorj - ANTONIO DELLA ROCCA, Italia - VASILE TĂRÂŢEANU, Ucraina http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_T%C4%83r%C3%A2%C8%9Beanu G. PREMIUL OPERA OMNIA PENTRU SCRIITORI DE ORIGINE GORJENEASCĂ, acordat de Asociaţia culturală FIII GORJULUI - IONEL BUŞE H. PROMOVARE a operei argheziene şi a Festivalului, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj - MONICA VOUDURI, Grecia - OGNEAN STAMBOLIEV, Bulgaria o.wikipedia.org/wiki/Ognean_Stamboliev - ZORAN PESICI, Serbia - LEO BUTNARU, Moldova - MAGDALENA FILARY, Polonia - LORENA SÂRBU, SUA Concursul de literatură “Moştenirea Arghezi”, poezie 1.      VINTILESCU GABRIEL ALEXANDRU – CLS a XI- A 2.      CÎRSTOIU IOAN ALEXANDRU – CLS a XI- A 3.      GHICIOI ADELINA – CLS a XII –A elevi ai Colegiului Naţional “Tudor Arghezi”, Tg. Cărbuneşti

Președintele României Klaus Iohannis și Adriana Săftoiu au fost principalele vedete ale Târgului de Carte de la București, desfășurat între 20-24 mai 2015

          Târgul de carte de la Bucuresti (20-24 mai 2015) a fost destul de subțire la numărul de vizitatori, fenomenul datorindu-se, fără doar și poate, faptului că elevii și studenții sunt în perioada pregătirii examenelor sau chiar dădeau examene, alții dădeau teze sau erau pe la meditații. Așa cum sezonul pe litoral începe o dată cu vacanța elevilor și studenților, tot așa ar trebui orientate și datele desfășurării târgurilor de carte pentru că nu numai elevii și studenții sunt extrem de ocupați la anumite date calendaristice a le anului ci și părinții lor care stau pe lângă ei purtându-le de grijă, participând la emoțiile lor. Nici uneia dintre aceste grupe de posibili cititori nu le arde în această perioadă decât de cărțile lor de școală.

             Editurile cu mulți bani (pentru că sunt și foalte multe edituri care nu își permit cei 1000 euro cât costa chiria unui stand) au expus cărțile pe care le lansaseră pe la colțuri sau în librăriile proprii încă din iarnă și până la data Târgului, în general mobilizându-i pe autorii acestor cărți pentru a da autografe. 

Presedintele Klaus Iohannis și-a lansat cea de-a doua carte numită Primul pas alături de fanii săi, într-o atmosferă oficială și prezidențială, semnând circa o oră autografe pe carte sa.

          
          Spre uimirea noastră unii păreau oarecum agitați și interesați de momentul când generalul Stănculescu, învoit câteva ore de la închisoare, va veni să dea autografe pe cartea lui Cartianu despre Ceaușescu, dar înainte de toate, evenimentul suprem al târgului părea a fi cartea, unii zic că de scandal, a fostului consilier prezidențial Adriana Săftoiu, intitulată Cronică de Cotroceni, plină de dezvăluiri jenante referitoare la relația dintre fostul președinte al României Traian Băsescu și fostul ministru Elena Udrea. Această carte și-a epuizat tot tirajul chiar în timpul zilelor de desfășurarea Târgului, acum tipărindu-se un nou tiraj.

             Târgul de carte a prezentat numeroase cărți de literatură de o deosebită valoare asupra cărora vom reveni, demonstrând, chiar și în condițiile mai dificile ale pieții românești de carte că țara noastră are un tezaur cultural remarcabil, cu scriitori extrem de valoroși.

              Pe noi ne-a impresionat total sărbătorirea și omagierea unei poete de excepție, Ileana Mălăncioiu și apariția cărții leana Mălăncioiu 75. De Anima (Seria Aniversară) la Editura Paralela 45

DINU SARARU este un patriarh al literaturii române care la vârsta de 82 ani își încheie Trilogia ciocoilor cu romanul CARNAVALUL CĂTUȘELOR

                      Unii scriitori din România comunistă, între care și Dinu Săraru, pentru a evita o literatură de tip proletcultist se refugiau în trecutul istoric, cel mai adesea în perioada de dinainte de trecerea la societatea socialistă. Activiștii de partid comunist erau mulțumiți că se criticau racilele societății capitaliste, scriitorii la fel pentru că aveau libertatea de a reda realități sociale autentice. Bineînțeles că cel care a excelat a fost Marin Preda prin romanul Moromeții deși fusese și el constrâns să-și arate atașamentul pentru cauza comunistă a colectivizării forțate prin romanul Desfășurarea. Chiar și în aceste condiții, scriitori talentați, unii geniali, strecurându-se prin labirintul cenzurii, uneori făcând discrete compromisuri, au reușit să creeze o literatură, acum devenită clasică, ce poate rezista rigorilor nemuriri artistice. Unul dintre cei mai importanți mentori ai tinerilor scriitori din acea vreme a anilor 60- 70, a fost Eugen Barbu sub a cărui aripă protectoare a ajuns și Dinu Săraru, ca de altfel și Adrian Păunescu și Nichita Stănescu. Exista un adevărat coșmar al alegorizării pentru a putea fi publicată o literatură pe care să o poți situa în sfera artei. Dinu Săraru a ajuns într-un domeniu, cel teatral, care l-a atras în mod deosebit, mai puțin infestat de doctrina comunistă, pe primul loc ca infestare fiind poezia. A devenit l-a un moment dat cel mai importat critic dramatic. Este creatorul Teatrului Național de Televiziune care a avut o audiență extrem de mare în timpul comunismului românesc, ora de difuzare a teatrului tv fiind așteptată de milioane de telespectatori în fiecare săptămână. Deoarece piesele de teatru prezentate nu erau pe placul conducerii de partid comunist, personal de Nicolae Ceaușescu, Dinu Sararu a fost înlocuit de la conducerea acestui departament. A fost anchetat de Securitate pentru piesele de teatru cărora le dăduse liber la difuzare dar și pe vremea când a devenit director la Teatrul Mic. În acele timpuri, o piesă de teatru precum O scrisoare pierdută pentru a o putea viziona trebuia să cumperi bilet de intare după ce stăteai la o coadă kilometrică. Pentru ceea ce a făcut Dinu Săraru pentru teatrul românesc ar trebui scrisă o carte separat.

                       După cum mărturisea chiar Dinu Săraru, acest patriarh al literaturii române, în vârstă de 82 ani, toată viața a trăit o dramă a dedublării sale. Indiferent dacă această dedublare a reușit pe de-a întregul sau nu, Dinu Săraru lasă o operă scrisă remarcabilă, romanele Niște țărani (care a luat Premiul Academiei Române), Clipa, Dragostea și Revoluția (în 3 volume). Ultimele sale romane, Ultimul bal la Șarpele Roșu și Carnavalul cătușelor  sunt inspirate din cotidianul politicii românești ai ultimilor 20 de ani. Așa cum spunea autorul, cu ocazia lansării acestor cărți,  acum poporul român se scoală și se culcă în zgomotul cătușelor. Aceste două volume fac parte din Trilogia ciocoilor, primul roman fiind Ciocoii noi cu bodyguard (2004). Toate aceste trei romane sunt povești din lumea în care trăim. Caracterizate puțin simplist, după părerea noastră doar ca romane pamflet, aceste cărți surprind cu realism și profunde sondări psihologice, lumea, adesea aprigă și uneori deșănțată, a politicii românești.

Dinu Săraru, Ultimul bal la Șarpele Roșu, Carnavalul cătușelor, Editura RAO, 2015

NICOLAE BREBAN este cel mai important scriitor român în viață (are 81 ani) și ales fiind în conducerea Institutului Cultural Român a produs un discurs fulminant cu ocazia prezentării strategiei de funcționare a noii conduceri a acestui institut de o deosebită importanță națională.

     

Acest discurs extrem de incitant îl puteți găsi integral la adresa de mai jos:

http://stiri.tvr.ro/nicolae-breban--atac-la-adresa-lui-h-r-patapievici--g--liiceanu--a--plesu--limbaj-neacademic-la-icr_60030.html

Sorin Misirianțu este regizorul și actorul care la Club Diesel Cluj-Napoca a reinventat teatrul bulevardier la nivel de artă

Dacă ați ajuns în centrul  istoric al orașului Cluj-Napoca sau dacă locuiți în acest oraș, merită să vizitați clubul Diesel. Între altele, acest club este sediul unui teatru bulevardier. Închipuiți-vă că v-ați dus la un club unde nu neapărat vreți să auziți doar muzică rock sau, doamne ferește, manele, unde bețivii nu stau să cadă pe sub mese ci cei care vizitează acest club sunt oameni, marea majoritate tineri care apreciază cultura de calitate și se comportă ca atare. Aici poți asculta Direcția 5, Cargo, Vunk,  jazz cu Teodora Enache, participi la petreceri tradiționale germane scăldate în bere, la Bal Mascat Țigănesc Șatra la care participă și Fanfara Transilvania, moment când trebuie să ai o vestimentație adecvată pe bază de veste și baticuri țigănești, mustățile putând să ți le lipești sub nas după ce le-ai cumpărat de la un ștand specializat, party-uri între prieteni cu muzică rock de calitate și totul cu un menu complet ce conține și garnituri, salate și desert la doar 22 lei. De fapt, majoritatea artiștilor celebrii, de mare popularitate din România s-au manifestat în acest club. Au fost desigur și multe vedete internaționale. Aici a cântat și Smokie în 1999. 

Dacă vrei să intri în sala unde se desfășoară piesa de teatru te costă biletul 20 lei. Inima acestui teatru bulevardier transformat în artă este regizorul și actorul Sorin Misirianțu (născut 1969 în Sărmaș), angajat al Teatrului Național din Cluj, care a jucat și alături de celebrul actor Armand Assante și care este cunoscut în oraș, în primul rând, ca actorul care a divorțat de soție pentru că aceasta a făcut un copil cu prietenul său cel mai bun, folkistul Emeric Imre, după care Sorin Misirianțu s-a apucat să pună în scenă, desigur ca regizor, piesa de teatru Menage a trois după Neil Simon, cu actorii Ioan Isaiu și Ionela Nedelea, piesă pe care au jucat-o și la Paris. Sorin Misirianțu a regizat și patru filme artistice (Feedback, 2006, Rating, 2007, Parking,2010, Benvenuti in Italia, 2010), fiind și scriitorul, adică autorul scenariilor acestor filme, și înainte de toate este unul dintre regizorii din noua generație care ne oferă mari speranțe pentru producții de teatru și film românesc de înaltă calitate artistică pe care le dorim cunoscute pe toate meridianele lumii.
          Teatrul de CLUB de la Club Diesel din Cluj-Napoca a devenit un teren fertil pentru tinerii regizori și actori pentru experimentare de noi drumuri în dramaturgie și creație liberă.
              Cluj-Napoca rămâne unul dintre cele mai fermecătoare orașe din România, multicultural și dinamic.

ION PENA este scriitorul erou decedat în 1944 la doar 33 de ani, luptând pe front pentru apărarea patriei. Dacă nu ar fi murit pe front, ar fi murit în lagărele comuniste de exterminare și corpul lui ar fi zăcut într-o groapă comună.

     Ion Pena, fiul unor țărani din comuna Belitori, azi Troianul ( comuna se numea Belitori pentru că pe vremea aceea era locul unde se afla cel mai mare abator din județul Teleorman), născut în 1911 într-o familie ce va avea șapte copii, adică o familie cu copii mulți, așa cum exista în aproape orice familie de români până la cel de-al doilea război mondial, ( a nu avea copii mulți însemna că e o familie cu bărbat neputincios). Scriitorul a urmat o pregătire în domeniul comerțului în orașul Roșiori de Vede și Turnu Măgurele 
( oraș capitală de județ pe vremea aceea dar și o perioadă de timp în vremea comunismului), în cele două localități existând școli superioare de învățământ, licee, redacții de ziare și reviste, tipografie, cinematografe și săli de teatru, activități comerciale intense. Astăzi cele două orașe, Roșiori de Vede și Turnu Măgurle par niște localități pustii, în care viața tumultuoasă de altădată nu mai există. Prefectul județului de atunci, din Turnu Măgurele, profesorul și poetul Florin Crețeanu îi fusese coleg de școală și acesta avea să-l ajute la începutul activității sale literare. 


A debutat cu poezia ALPINISM în 1932 în REVISTA SO4H2 (Acid sulfuric) din TurnuMăgurele.

Alpinism ( 1928)

Pe piscuri goale, fără viaţă,

Unde nici vulturi nu s’avîntă

Eu mi-am tîrît povara sfîntă

A trupului flămînd de viaţă.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă

Strîngînd spasmodic piatra tare …

Şi-i drept că gura-mi, nu arare

Cerşea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,

Guri de-abia înfiorătoare,

Dar prins de culme cu ardoare,

Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …

          Îi place poezia lui Esenin și traduce o parte din poemele acestuia. Începe să scrie epigrame cu mult talent, care reprezintă caricaturi extrem de caustice la adresa celor mai importante personalități ale culturii și vieții politice din România acelor vremuri. Versurile și le-a publicat în reviste precum Slove de foc (din Belitori), Drum (din Roșiori de Vede), Graiul tineretului, Oltul, SO4H2 (din Turnu Măgurele), Zarathustra (din Buzău), Epigrama, Prepoem, Vremea, Universul literar (din București).

          De profesie era economist, care pe vremea aceea se numea perceptor, dar pe unde se ducea să lucreze înființa câte o activitate culturală, astfel în Sichevița, județul Caraș Severin a pus bazele Căminului Cultural Lumina înființând o bibliotecă și aducând cu mare greutate un aparat de proiecție cinematografică, în Domnești din județul Argeș înființează o altă bibliotecă și devine președintele Partidului Național Țărănesc din această zonă. De aici din Domnești, pleacă pe front și va muri la vârsta de 33 ani, pe 29 iulie 1944, ca un adevărat erou ce a luptat pentru eliberarea patriei sale de cotropitorii străini, fiind înmormântat la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

          Din cauză că a fost înscris în PNȚ și pentru că a publicat versuri în revista Prepoem, considerată revistă care s-a alăturat cauzei legionare, poetul Ion Pena a fost inclus de către autoritățile comuniste (între 1945-1989) în Fondul special – scriitori interziși. Trebuie remarcat două lucruri. Ion Pena nu a publicat în revisa Prepoem decât înainte ca aceasta să devină de orientare legionară. De altefel Ion Pena a tipărit o epigramă extrem de satirică dedicată chiar liderului politic ce susținea mișcarea legionară, A.C. CUZA.

 Lui A. C. Cuza:

Din tinerețe n’a mai dat

O epigramă – și-i păcat!

Misterul? Muza i-a fugit

Ca nu cumva pân’ la sfârșit,

Uzând de abila-i suveică  

S-o scoată și pe ea evreică.

Al doilea lucru care trebuie remarcat este că deși Ion Pena apare în lucrarea Bibliografia operelor autorilor legionari de Nicolae Niță publicată în Jacksonville, SUA, 1993, alături de Emil Cioran, Mircea Eliade, Petre Țuțea, Constantin Noica, Radu Gyr, Nae Ionescu, noi nu am putut decela în opera sa literară elemente ale legionarismului. Mai mult, el a publicat texte în care combate exclusivismul raseologic german, demonstrând falsitatea filozofiei lui Oswald Spengler.

Desigur că a fost un anticomunist convins, și înainte de toate un antibolșevic. Un loc pentru el nu mai putea exista în istoria literaturii române din perioada comunistă, tocmai acestui scriitor care îi făcea cea mai mare plăcere să publice în revista PĂCALĂ care avea ca motto poezia

Iar când la Patria Română

Râvnește hidra bolșevică

Nesățioasă și păgână,

Ia și o armă, că nu strică!.

Ion Pena este totodată unul dintre primii scriitori de anticipație din România, în sens orwellian și oarecum urmuzian, deși a scris înaintea apariției lucrărilor lui Orwell. Este vorba de proza Moneda fantazinilor, în care autorul anticipează colectivizarea, cooperativizarea ce se va produce în România. El anticipează că România urma să devină un stat comunist.

O parte din operele sale literare, nepublicate în timpul vieții poetului au văzut lumina tiparului prin grija nepotului său, Marin Scarlat. Unele texte, puține la număr, s-au pierdut poete definitiv.

Postăm în continuare un grupaj de poezii scrise de ION PENA care ne-a fost oferit de Marin Scarlat.

Anii   mei 

Anii mei ca merele toamnei trec

Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;

Peste calendar, peste zile m-aplec

Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.

Visez ades la biserica din copilărie,

Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;

La bâlciuri o fată, o menajerie

Şi eu evoluând, între ele, Irod.

Drumuri în apă, berzele călătoare,

Feerie de primăveri şi uimire.

Blândul Isus între copii, sunătoare

În frunza de plopi – aninată vuire. 

Anii mei, lunile şi zilele mele,

Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea

Merg către unde? Şi vă scutur nuiele

În sufletul negru cum este cernirea.

________________________________________

 Publicată în „DRUM”, anul  III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937

Poetul din urmă

Pe-aici poetul este rătăcit,

Prin hârburi de anafură şi besnă,

Heralzii în tăcere i-au murit

Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

De vreme îndelungă-i călător – 

Cu pietrele şi roua din grădină,

Cu pulberea, cu norul tunător,

Cu toamna îmbrăcată în rugină.

A năzuit o ţară de poveşti – 

Naiade în albastră legiune,

Luceferi în betele îngereşti

Şi verile cu umbră de cărbune.

Să fluture alaiele în zob,

Pe lanuri să se scuture belşugul,

Din cupe să hălădue -  şi rob

Ca neaua să-i  lucească meşteşugul.

O ţară de lumină şi de vis

Poetul peste ani a căutat-o;

I-e sufletul de negură, închis

Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941

Opriţi-vă

În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,

În carnea mea cu târnăcoape.

Am să vă dau mistere şi arginţi,

Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.

Mi-e inima de fulgere ocean.

Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.

Opriţi-vă cu sufletul ochean

Să beţi înfiorarea hăbăucă.

Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri 

Să vă înalţ o clipă, să vă doară.

Crepuscul de altare şi zefiri

Şi vorba peste moarte să vă moară.

Nu închinaţi cu mine rugăciuni

Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,

Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.

Deschis îmi e pătulul ca o carte.

Eu voi rămâne singur, vagabond, 

Un cerşetor de soare şi de vise.

Voi ocoli destinul rubicond

Ca porţile de marmură, închise.

________________________________________

Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942

Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,

cu zile de cer şi pământ,

opreşte trasura dealatul cu noi,

dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar

magnific de bun şi de rar,

cotnar bătrânesc,

cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,

cu fruntea de negură grea

deshumă focoşii cârlani

să bem un milion de ani,

să bem sacadat şi urât

cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi

că noaptea în ochi mi-o înfigi

şi-alături de-atâţia nebuni

un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti

cu lupii şi câinii cereşti,

că omul în viaţă adastă

o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă

şi vino cu noi în tavernă

la mese bălţate şi mici,

cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,

bizară, hidoasă, potroacă,

retează-ne palma, ne fură din bile

dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n’asculţi

ruga atâtor desculţi.

Hei, moarte, aceeaşi rămâi

în legile astea lălâi ...

un rece tăcut negustor

pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s’adoarmă drumeţul

dai preţul. 

şi-alături cu fraţii şi naşii

îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage’n bătătură, 

să mă sui în trăsură.

________________________________________

Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942 

Scrisoare  din  oraş

Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,

Cu linişti mari, cu case de argilă,

Prin visul meu, prin alba dimineaţă

Te năzăresc îndepărtată şi umilă.

Eu am plecat în larguri de migdale

Din anii mici ca nasturii şi melcii

Tu ai rămas pe coastele ogale

Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.

Poate-i mai bine, dreaptă în natură

Să stai aşa de dor de catapeteasmă,

Arar să-mi joci în orele de sgură

Pe canavaua gândului mireasmă.

Prin jurul meu e colb amar şi trudă,

În creştet nici-un înger nu coboară

Cu bozi în păr nu văd o paparudă

Şi chiar regina vântului e chioară.

Căsoaie mari, cu pântece bălţate

Sudalme sure bucură peisajul,

Poemele sunt frânte, lăbărţate,

Pe vârfuri e actor cabotinajul.

Şi nimeni nu visează o minune.

Un boloboc de logică e traiul,

Pe-aici e mort şi timpul în tăciune

Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.

Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie

Dar eu te simt, comună de pe zare.

Luceafăr înălţat în veşnicie

Cu Dumnezeu în frunte şi altare.

______________________________________

Publicată în  „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942

Portret

Eu sunt sălbatec ca un vis

Ce noaptea liniştea sugrumă,

Ca un profet păgân închis

În carapacea mea de humă.

Eu sunt înalt ca un stindard

Ce-i ros de umbră şi de glorii,

Ca un păcat spălat de nard

În patruzeci de purgatorii.

Eu sînt pribeag ca un strigoi

Ce scuipă lumea cu blesteme,

Ca un nebun cu pumnii goi

Şi tidva plină de poeme.

________________________________________

Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941

Metamorfoze

Acest drumeag de lespezi încâlciţi

Îmi rupe carnea goală şi trufaşă

Pe urmele a mii de neofiţi

Şi cu azur durerea mă înfaşă.

Nestăvilit’nainte mă îndemn

Urcat pe uriaşe crepuscule,

E lumea ca o amforă de lemn

Şi fluer în sărăciile-i pătule.

Hei, suflete deapururea hoinar

Opreşte la o margine de vară

Şi soarele luându-l felinar

Să trecem peste margine afară.

Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog

Acest pământ aidoma cu-o sferă

Şi voi scuipa pe mersul lui olog

De brută prăbuşită în holeră.

Nu-i voi mai cere niciun dumicat,

Nicio tingire doldora de varză

Ci-a ferecat în foame şi păcat

Îl voi lăsa să urle şi să arză.

Târziu în veacuri, poate, rătăcit

Voi reveni pe urme vechi, halucinat,

Cu altă zestre iar de peticit

Şi fi-voi jaguar sau împărat.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 10 din 7 martie 1942

Roşiorii de Vede

E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă

În burgul vechi de care îmi legai

Adolescenţa mea trudită şi învinsă – 

Năvod de stele, vis şi putregai.

Îmi pare toamna mai fără conture

Cu miros de răşini şi de inert

Decât altdată barca ei uşure

Ce reteza nădejdile pe sfert.

Alţi oameni defilează pe’nserare

Ca să-şi înghită porţia de timp.

Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare

Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.

Încătuşat pe-o rână în restrişte

A amuţit şi parcul ca un gând.

Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte

Să-i gâtuie tristeţile, râzând.

Şi totuşi câtă pulbere subţire

Nu se cernea din soare pe aici.

O! burgul meu frumos din amintire

Azi parcă din cavouri te ridici!

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 25, din 20 iunie 1942  

Către Don Quijotte

Cules din mituri, însuţi tu un mit,

Biet pelerin cu inima bolnavă

De uriaşa visului otravă – 

În piscul tău cu râvnă m’ai primit.

Sărac şi bleg prin holde de pământ,

Contrariu cum canoanele învaţă,

Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă

Sub nu ştiu care straniu legământ.

În jur, încet, trăgându-mi azi hotar

Eu ignorez pogoanele de spaţiu.

Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu

Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.

Surpat ades în vânturi şi restrişti

Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,

Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,

Cu ochii veseli, niciodată trişti.

Întrezăresc în tine, ireal

Erou de comedie zăpăcită:

Străfundul omenirii ce palpită

Mereu, după un fir de ideal.

________________________________________

Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,

an I, nr. 30, din 25 iulie 1942

Şes natal

Şi, Doamne, eu fui pe aici.

În ţara cu luceferii înalţi, 

Văzui catapetesme cum ridici

Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.

Văzui însămânţările cu rod,

Stupinele cu miere, dimineţi

Cu mândre aurore în năvod

Şi falnică sburarea de ereţi.

Zimbirea călărea peste obraz,

În vine se rotiau chiuituri,

Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz

Creşteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăriau şi mai adânci

Pâraele cu apă şi cu har,

Credeam în ele, Doamne, că tu plângi

Şi eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam şi mă sculam,

Irod între coteţe şi cârlani,

În gene bucuria o ştiam ...

Aveam atuncia 12 ani.

________________________________________

Publicată în „VREMEA”, an XIV,

nr. 676, din 29 noiembrie 1942

Lucifer 

Eu navighez pe marile genuni,

Pe anii răi, pe temple de dureri.

În cîrca mea duc haite de nebuni,

Bătrîne răni şi secolii de ieri.

Cu linişti aspre nopţile întind

Strigoii-mi sar atuncea din hambar,

Arhangheli albi în stele se aprind

Şi dorul mă încearcă fără har.

De veşnicii mă sbat şi mă întorc

Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.

Aceleaşi ape vrăjile îmi torc

Şi stau golaş în veacuri şi în drum.

Bolnav mi-e iadul plin de mucegai

Săracă fierăria de cătuşi,

Mă sfîşie mînia ca un scai

Şi blestem pe Isus de după uşi.

________________________________________

Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943

 Paşte  

Lepădaţi căpestrele

Deschideţi ferestrele

Să intre binecuvântarea

Cât Golgota, cât zarea.

Am fugit de pe cruce

Cu picioarele năuce

Şi-am venit înapoi

Să vă dau anafura vieţii d’apoi.

Să fiţi cuminţi toţi

Miniştri, cerşetori şi idioţi;

Cu roua, cu deşertăciunea

Faceţi-vă zilnic rugăciunea.

Eu am să plec imediat.

Satan e concediat

Aşa că veţi trăi fără frică

Şi om şi măgar şi pisică.

Voi mai veni odată

La Învierea cea adevărată.

Să-mi pregătiţi hlamidă

Fără pălămidă.

________________________________________

Publicată în  „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din

aprilie – mai 1944

Iubirea

Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.

Sufletul tău urcă în mine.

Munţilor, deschideţi magice căi

Să treacă iubita cu gesturi feline.

Hei, arcaş fioros al zădărniciei

Nu mă cutremură hohotul tău.

Păzit de fericirea iubitei

Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!

Ştiu, mâine va fi un apus

Caraghios, banal, îndoliat

Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:

- Ceasul fericit a existat.

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” - 1940

Intrus

Nu era nicio sanctitate în cer.

Lipsea marele cavaler,

Arhanghelii, îngerii deopotrivă.

Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.

Ciupercile, crizantemele, bujorii

Îşi fardau fără jenă obrăjorii.

Berzele şi rândunicile

Dănţuiau ca furnicile.

Până unde, până unde se vedea

Brazii, palatele erau de acadea.

Poveştile, vorbele cu paturi de puf

Lungite suveran în zăduf.

Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat

Dar la urm’ un gândac m’a acostat

Şi mi-a ordonat cu voce barbară:

- Eşi afară, eşi afară!

Placheta  „SIMPLE NIMICURI” - 1940

                         UN GRUPAJ EXTREM DE INTERESANT DESPRE ION PENA ÎL GĂSIȚI LA ADRESA

                                              https://plus.google.com/+IonPena/posts