Se afișează postările cu eticheta Evenimente literare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Evenimente literare. Afișați toate postările

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN filiala GORJ a organizat excelent FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI" , 2015. Premiile ediţiei a XXXV-a, 22-24 mai 2015.








PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI"



Ediţia a XXXV-a, 22-24 mai 2015



A. GRUPAJ POEZIE
- Locul I: MIHĂILĂ GABRIEL NICOLAE, Galaţi, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
        şi * Premiul revistei ,,Viaţa românească”; Premiul revistei ,,Lumină lină” New York







- Locul II: ROSTOGOLEA CRISTINA, Tg-Jiu, Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Gorj
        şi  * Premiul revistei ,,Familia” Oradea




- Locul III: MIRCEA ADRIAN NOVAC, Sibiu,
acordat de Centrul cultural "Tudor Arghezi" Tg. Cărbuneşti
- Menţiune: DORINA CIOPLEA, Tg-Jiu, acordată de C.J-C.P.C.T. Gorj
         şi * Premiul revistei ,,Porto franco” Galaţi




B. VOLUM ÎN MANUSCRIS, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- VALENTIN CHEPENEAG, Tg-Jiu,
pt. volumul ,,SERI TÂRZII"




C. ARGHEZOLOGIE, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- LAZĂR POPESCU, Tg-Jiu, pt. eseul ,,Apocalipsă şi teroare la Tudor Arghezi”

D. OPERA PRIMA, debut în volum, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- HRISTINA DOROFTEI, PT. VOLUMUL ,,Reflexie”, Editura Junimea, Iaşi, 2015

E. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI ROMÂNI, acordat de U.S.R.
- CORNEL UNGUREANU (istorie şi critică literară)





http://ro.wikipedia.org/wiki/Cornel_Ungureanu

F. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI STRĂINI, acorrdat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- ANTONIO DELLA ROCCA, Italia




G. PREMIUL OPERA OMNIA PENTRU SCRIITORI DE ORIGINE GORJENEASCĂ,
acordat de Asociaţia culturală FIII GORJULUI
- IONEL BUŞE
H. PROMOVARE a operei argheziene şi a Festivalului,
acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- MONICA VOUDURI, Grecia
- OGNEAN STAMBOLIEV, Bulgaria

o.wikipedia.org/wiki/Ognean_Stamboliev

- ZORAN PESICI, Serbia
- LEO BUTNARU, Moldova
- MAGDALENA FILARY, Polonia
- LORENA SÂRBU, SUA

Concursul de literatură “Moştenirea Arghezi”,
poezie
1.      VINTILESCU GABRIEL ALEXANDRU – CLS a XI- A
2.      CÎRSTOIU IOAN ALEXANDRU – CLS a XI- A
3.      GHICIOI ADELINA – CLS a XII –A
elevi ai Colegiului Naţional “Tudor Arghezi”, Tg. Cărbuneşti





Președintele României Klaus Iohannis și Adriana Săftoiu au fost principalele vedete ale Târgului de Carte de la București, desfășurat între 20-24 mai 2015

          Târgul de carte de la Bucuresti (20-24 mai 2015) a fost destul de subțire la numărul de vizitatori, fenomenul datorindu-se, fără doar și poate, faptului că elevii și studenții sunt în perioada pregătirii examenelor sau chiar dădeau examene, alții dădeau teze sau erau pe la meditații. Așa cum sezonul pe litoral începe o dată cu vacanța elevilor și studenților, tot așa ar trebui orientate și datele desfășurării târgurilor de carte pentru că nu numai elevii și studenții sunt extrem de ocupați la anumite date calendaristice a le anului ci și părinții lor care stau pe lângă ei purtându-le de grijă, participând la emoțiile lor. Nici uneia dintre aceste grupe de posibili cititori nu le arde în această perioadă decât de cărțile lor de școală.
             Editurile cu mulți bani (pentru că sunt și foalte multe edituri care nu își permit cei 1000 euro cât costa chiria unui stand) au expus cărțile pe care le lansaseră pe la colțuri sau în librăriile proprii încă din iarnă și până la data Târgului, în general mobilizându-i pe autorii acestor cărți pentru a da autografe. 



Presedintele Klaus Iohannis și-a lansat cea de-a doua carte numită Primul pas alături de fanii săi, într-o atmosferă oficială și prezidențială, semnând circa o oră autografe pe carte sa.




          
          Spre uimirea noastră unii păreau oarecum agitați și interesați de momentul când generalul Stănculescu, învoit câteva ore de la închisoare, va veni să dea autografe pe cartea lui Cartianu despre Ceaușescu, dar înainte de toate, evenimentul suprem al târgului părea a fi cartea, unii zic că de scandal, a fostului consilier prezidențial Adriana Săftoiu, intitulată Cronică de Cotroceni, plină de dezvăluiri jenante referitoare la relația dintre fostul președinte al României Traian Băsescu și fostul ministru Elena Udrea. Această carte și-a epuizat tot tirajul chiar în timpul zilelor de desfășurarea Târgului, acum tipărindu-se un nou tiraj.




             Târgul de carte a prezentat numeroase cărți de literatură de o deosebită valoare asupra cărora vom reveni, demonstrând, chiar și în condițiile mai dificile ale pieții românești de carte că țara noastră are un tezaur cultural remarcabil, cu scriitori extrem de valoroși.

              Pe noi ne-a impresionat total sărbătorirea și omagierea unei poete de excepție, Ileana Mălăncioiu și apariția cărții leana Mălăncioiu 75. De Anima (Seria Aniversară) la Editura Paralela 45

CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ S.F. HELION la Timișoara în zilele de 8 și 9 mai 2015

Clubul S.F. HELION din Timișoara nu se dezminte, demonstrând încă o dată că este vârful de lance al S.F.-ului românesc și ne răsfață cu prima sa conferință internațională organizată în zilele de 8 și 9 mai la Timișoara. 





Festivalul internațional de literatură “Tudor Arghezi” EDIŢIA a XXXV-a, 22 mai – 24 mai 2015



CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ


CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ
în parteneriat cu


BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “CHRISTIAN TELL”

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN


CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

ANSAMBLUL ARTISTIC PROFESIONIST “DOINA GORJULUI”


ŞCOALA POPULARĂ DE ARTĂ TÂRGU- JIU


LIGA CULTURALA “FIII GORJULUI” Bucuresti
În colaborare cu

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA 

Festivalul internațional de literatură “Tudor Arghezi”
EDIŢIA a XXXV-a, 22 mai – 24 mai 2015




Ajuns la cea de-a 35-a ediţie, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Organizatori: Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Institutul Cultural Român. Parteneri: U.S.R., Primăria Tg-Cărbuneşti, Biblioteca Jud. Gorj, Institutul Cultural Român, Ans. Art. Doina Gorjului, Liga culturală Fiii Gorjului Bucureşti, Teatrul Elvira Godeanu, Universitatea „C-tin Brâncuşi” Tg-Jiu, alte instituţii de cultură, ligi, fundaţii, societăţi culturale, posturi de radio, cotidiane şi edituri din Gorj. Programul festivalului se desfăşoară în perioada 22 mai -24 mai a.c., la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului.
SECŢIUNI ȘI PREMII
I. PREMIUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “TUDOR ARGHEZI” pentru Opera Omnia, atribuit pe criterii valorice unor scriitori români contemporani. Premiile, două, în sumă de 2000  lei, vor fi acordate de Uniunea Scriitorilor din România, iar Consiliul Local şi Primăria Tg-Cărbuneşti va atribui laureatului titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului.
II. Premiul TUDOR ARGHEZI, pentru Opera Omnia atribuit unor scriitori  contemporani de prestigiu internaţional. Premiile, două, în sumă de 2000 lei fiecare, vor fi acordate de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj şi vor fi însoţite de titlul de “ Cetăţean de Onoare ” al oraşului  Tg. Cărbuneşti.
III. PREMIUL PENTRU «OPERA PRIMA» (volum de debut în poezie), în valoare de 1000 lei, acordat de CJCPCT Gorj. În vederea atribuirii acestui premiu, se vor cere propuneri de nominalizare unor edituri de prestigiu cu preocupări constante în promovarea pe criterii valorice a volumelor de debut tipărite în perioada mai 2014 - mai 2015.
IV. SECŢIUNEA “CUVINTE POTRIVITE”, pentru volum de poezie în manuscris, deschis autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depăşească 100 pagini. Se atribuie un singur premiu, în valoare de 1000 lei, şi este acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
V. SECŢIUNEA «BILETE DE PAPAGAL», pentru grupaj de poezie.
La această secţiune pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim 10 (zece) poezii dactilografiate, într-un singur exemplar. Se acordă următoarele premii:
Premiul I, în valoare de 800 lei, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj;
Premiul II, în valoare de 700 lei, acordat de Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”;
Premiul III, în valoare de 600 lei, acordat de Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti.
Menţiune (1) în valoare de 500 lei, acordată de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj. La această secţiune vor mai fi acordate menţiuni ale unor edituri, fundaţii, reviste literare, posturi de radio etc., invitate în festival. Pentru această secţiune juriul are dreptul de a redistribui premiile. Câştigătorii locului I de la ultimele trei ediţii nu sunt acceptaţi în concurs.
VI. SECŢIUNEA DE ARGHEZOLOGIE, deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris). Premiul în valoare de 1000 lei este acordat de CJCPCT Gorj.
VII. SECŢIUNEA DE PROMOVARE A OPEREI ARGHEZIENE ŞI A FESTIVALULUI, deschisĂ participanţilor din ţară şi de peste hotare, cu merite deosebite în creşterea vizibilităţii Festivalului, în promovarea, traducerea sau ilustrarea grafică a operei lui Tudor Arghezi, precum şi în traducerea operei sau publicarea de  exegeze despre viaţa şi opera acestuia(monografii, studii, eseuri...).
Se atribuie cinci premii -  în sumă de 1500 lei fiecare, patru acordate de  CJCPCT Gorj şi unul acordat de Primăria Tg. Cărbuneşti.
VIII. SECŢIUNEA PREMIUL OPERA OMNIA atribuit unui scriitor de orgine gorjenească, în suma de 1000 lei, acordat de Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti.
ALTE PRECIZĂRI
În cadrul festivalului vor fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi vizitarea muzeului “Tudor Arghezi”, din oraşul Tg-Cărbuneşti.
La festivitatea de premiere, laureaţii vor primi, pe lângă premiile de mai sus, diplomele aferente şi trofeul Festivalului.Lucrările - dactilografiate, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie se primesc până la data de 15 mai a.c.(dată poşta), pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. La expediere se vor respecta obişnuitele cerinţe: în plicul mare se introduce plicul mic cu motto, iar în interior se sigilează datele autorului, inclusiv un număr de telefon, la care poate fi contactat.
Juriul îşi va desfăşura lucrările pe două secţiuni:
- de preselecţie, alcătuit din reprezentanţii organizatorilor, îşi va începe lecturarea în 20 mai;
- naţional, care cuprinde şi juriul de preselecţie, va definitiva jurizarea în cursul zilei de 21 mai a.c., în aşa fel încât să poată fi anunţaţi laureaţii în timp util, în vederea participării la festivitatea de premiere, ce se va desfăşura la Târgu-Cărbuneşti, în 24 mai, începând cu ora 11.00. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.
În condiţii de sponsorizare sau a altor forme de susţinere materială, juriul poate acorda şi alte premii. Cheltuielile de cazare, masă şi transport în interiorul judeţului pentru juriu şi invitaţi vor fi suportate de CJCPCT Gorj, Biblioteca Judeţeană şi Primăria Tg. Cărbuneşti cu menţiunea că pentru laureaţii concursului nu se asigură decontarea cheltuielilor de transport. Cheltuielile pentru cazarea invitaţilor din străinătate (Bucureşti), precum şi transportul pe teritoriul României vor fi suportate de CJCPCT Gorj. Laureaţilor din afara graniţelor li se decontează şi transportul de la intrarea pe teritoriul României.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica unele lucrări prezentate în concurs, fără să acorde drepturi de autor. Lucrările participante intră în arhiva Festivalului
Informaţii suplimentare la telefon/fax: - 0253/213.710 şi 0721.370057  (Centrul Jud. pentru Conservarea  şi Promovarea Culturii Tradiţionale) ; Persoane de contact: director Ion Cepoi - (0721.370057); Viorel Surdoiu – 0727930333 viorelsurdoiu@gmail.com, www.proverbum.ro, http://www.traditiigorj.ro, e-mail: traditii_gorj@rdslink.ro, 0253/214.904 (Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”) Persoane de contact: dir. Olimpia Bratu - 0253/214904 

Organizatorii urează succes tuturor concurenţilor

Victoria Dragu Dimitriu este scriitoarea care a scris zece cărți fascinante de introspecție memorialistică dedicate Bucureștiului ca tezaur socio-cultural

            Victoria Dragu, scriitoarea care ne-a relevat, ca nici un alt scriitor, frumusețea spirituală inefabilă a orașului fondat de Vlad Țepeș,  a Bucureștiului de altădată, dinaintea și dintre cele două războaie mondiale, este un maestru al memorialisticii și al eseisticii românești, exercițiu pe care l-a perfecționat după patru decenii de muncă la Radiodifuziunea Română ca realizator la Redacția Culturală unde redacta emisiuni precum București, istorii scrise și nescrise, Arhipelagul București, Eminesciana, Atlas cultural. A scris zece cărți de investigație spirituală a capitalei României, povești despre Doamnele și Domnii din București, adesea aflați la răspântia sorții lor, povestea unor familii faimoase, descendenți ai elitelor bucureștene și naționale, despre case ca niște palate și arhitecții lor, despre comori, statui și fântâni celebre și artiștii care le-au creat, povești vesele și triste, unele extrem de triste, fascinantele fantome ale trecutului devenind viața reală de altădată. 

Într-adevăr, fascinant!

                   Din păcate, site-urile și blogurile care au prezentat această nouă apariție editorială, A zecea carte cu povești din București, publică același text de prezentare, destul de scurt, probabil cel oferit de editura care a publicat cartea și nu oferă nici o informație biografică despre autoare și aprecieri critice ale cărții.
                 Victoria Dragu căreia la nume i s-a adăugat și numele Dimitriu, după numele soțului ei, prozatorul și scenaristul de film Ștefan Dimitriu, s-a născut în 1944 la București, este sora locotenent-colonelului aviator Doru Davidovici care a fost și un deosebit de bine apreciat scriitor de science fiction, mai ales prin cartea care a imprsionat și încă impresionează, intitulată Lumi Galactice și care a avut un destin tragic, murind așa cum îi stă bine unui pilot militar de excepție, în misiune. Victoria Dragu a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București. A publicat poezii și reportaje în numeroase reviste literare, a luat chiar și două premii pentru reportaj pe vremea când era studentă. A publicat Amnios(1977), volum de poeme în versuri și în proză, un roman extrem de reușit, pe nedrept uitat De ce dracu plângi?(1994), un volum de versuri senzațional Versuri noi despre mâțe și cotoi(2003).

                 Fără cărțile dedicate tezaurului de viață de zi cu zi din trecutul orașului București ale scriitoarei Victoria Dragu Dimitriu, spiritualitatea noastră ar fi fost mai săracă. Sperăm să ne îmbogățim această spiritualitate cu noi cărți scrise de această distinsă scriitoare. Este de remarcat editura Vremea care, în general, publică numeroase cărți de memorialistică, extrem de valoroase.

Victoria Dragu Dimitriu, A zecea carte cu povești din București, editura Vremea, 2015 

MIRCEA CARTARESCU a fost premiat la Târgul de Carte de la Leiptzig, desfășurat între 12 - 15 martie 2015

Mircea Cărtărescu, eternul propus pentru Premiul Nobel pentru Literatură (an de an, doar de 10 ani) din partea conducerii Uniunii Scriitorilor din România, ne-a păcălit din nou. După ce în decembrie 2014 ne-a amenințat prin multiple canale multimedia că va primi Premiul pentru cea mai bună carte la Târgul de la Leiptzig 2015, în realitate, la acest Târg, desfășurat între 12-15 martie 2015, s-a ales doar cu Premiul pentru înțelegere europeană al Orașului Leiptzig, adică pentru pace între popoare, nefiind nici măcar nominalizat, între alți scriitori, la premiul pentru cea mai bună carte. Premiul pentru cea mai bună cartea, în valoare de 45.000 euro a fost luat de către poetul german Jan Wagner. Privilegiat al unor grupuri de putere din România și evident un răsfățat al Institutului Cultural Român, Mircea Cărtărescu, după încheierea Târgului de carte de la Leiptzig, a fost trimis de către acest institut la o nouă plimbare pe banii statului român, la Salonul de Carte de la Paris care s-a desfășurat între 20-23 martie, unde ICR l-a impus ca vedeta principală la standul României deși tema salonului românesc a fost literatura feminină. Fără îndoială că Mircea Cărtărescu este un scriitor de care trebuie să se țină cont în literatura română, dar credem că mai există și alți scriitori importanți ai literaturii române care nu sunt băgați în seamă, poate și din cauză ca nu au intrat în jocuri politice și deci cum se spune, așa, mai popular, că le lipsesc proptelele.                                                              

                                               Scriitorul Mircea Cartărescu le transmite                                                                                        detractorilor săi acest salut.                                            

ASOCIATIA LIBRIS CULTURAL din BRASOV a organizat un excelent Târg de Carte și Muzică în perioada 19 - 23 martie 2015. FELICITARI !

Asociația Libris Cultural Brasov  a apărut în anul 2005 pentru conservarea si promovarea culturii, a traditiilor artistice romanesti in tara si peste hotare, precum si a tinerelor talente, apropierea noilor generatii de literatura si muzica. Această asociație a organizat la Brașov o manifestare de înaltă ținută artistică, ce poate reprezenta un exemplu demn de urmat și de alte asociații culturale, Târgul internațional de Carte și Muzică, în perioada 19 - 23 martie.
Cu această ocazie au fost lansate volumele de cărți “SECRETUL CRUCII” de DORU MUNTEANU, Libris Editorial, „POVESTEA CRENGUȚEI ÎNFLORITE” : desene și povești realizate de elevii clasei a IV-a, a Școlii Gimnaziale nr. 12 Brașov, coordonator prof. ANCA BUTA și psih. CÂNDA RODICA. Editura Pastel., ,„MARI CONTROVERSE LITERARE” – de IULIAN CĂTĂLUI, Editura Aldus Brașov, “ISTORIA UNUI VIS. O POVESTE SUBIECTIVĂ A CENACLULUI FLACĂRA” de VALI ȘERBAN, Editura Eikon, “SERENDIPITY” de IULIA BADEA-GUERITEE, Libris Editorial.
Artele vizuale au fost prezente prin vernisajele : EXPOZIŢIE DE SCULPTURĂ “FERESTRE ŞI JILŢURI” – artist plastic GHEORGHE MUREŞAN din Târgu Mureş. EXPOZIȚIE DE PICTURĂ “LIKE THE JAZZ” artist plastic TORINO BOCĂNICIU din Deva. EXPOZIȚIE DE PICTURĂ “COLECŢIA DR. NICOLAE IOAN VRÂNCEAN” din BraşovVernisaj expoziție de mozaic “ACTORI ROMÂNI CELEBRI” artişti plastici – ANDREA SZENTKIRALYI şi TUDOR ASCIU. De asemenea a fost lansat volumul “BRAȘOV. ATMOSFERĂ, ARHITECTURĂ ȘI SPAȚIU URBAN” de Prof. Dr. Arh. TEOFIL MIHĂILESCU, Editura Universității “Transilvania” Brașov, Producător Libris Brașov.
Artele muzicale au fost reprezentate de un Recital al mezzosopranei SONIA HAZARIAN și pianista MIHAELA BRAȘOVEANUCONCERTUL SIMFONIC EXTRAORDINAR Brahms (Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră și Simfonia a IV-a) având Solist pe VINICIU MOROIANU – pian și Dirijor pe NOAM ZUR (Israel), CONCERT DE INAUGURARE A ORGII DE CONCERTE A UNIVERSITĂȚII “TRANSILVANIA” BRAȘOV.
CONCERTE DE MUZICĂ POP-ROCK cu soliștii PAULA SELING, MARCIAN PETRESCU & TRENUL DE NOAPTE, BANDIDOS, IBRIS FOLK FESTIVAL, MIRCEA BANICIU & VLADY CNEJEVICI, TEO BOAR, VALI SERBAN, MAGDA PUȘKAȘ, SILVAN STÂNCEL & MARIUS POPA, GRUPUL FOLK “OM BUN”, IULIA CARAIMAN & MIHAI TODORAN, GRUPUL FOLK “FLOARE DE COLȚ,  Lansare album muzical “ETHNO-SYMPHONIC” de MARIUS DRAGOMIR, Producător Libris Brașov, SPECTACOL DE MUZICĂ TRADIȚIONALĂ ȘI DANSURI POPULARE care a avut în recital peDUMITRU FĂRCAȘ, NICOLAE FURDUI-IANCU, CVINTETUL ANATOLY, MIHAELA ȘI CIPRIAN ISTRATE, ANTONELA FERCHE BUȚIU ȘI LIVIU BUȚIU, VLĂDUȚA LUPĂU, MARIA SÂNTEAN FAGHIURA ȘI TEODOR SÂNTEAN, CRISTINA GHEORGHIU, ȘTEFAN BĂRBĂTEI, CORNELIA RADOCEA, ANSAMBLUL FOLCLORIC “MĂRȚIȘORUL”, Coordonator IOAN COCIAN, Solist: STEFFEN SCHLANDT.  A acompaniat: ORCHESTRA “PLAIURI TRANSILVANE”, Dirijor UCU IOSIF.  
De asemenea a fost lansat numărul 1 pe anul 2015 al revistei murale, prima și singura din România, adică o revistă culturală care se afișează pe ziduri, de obicei în zona obiectivelor turistice din orașul Brașov.







Revistă de literatură de science fiction HELION și Club de Anticipație HELION, cel mai important brand românesc de literatură s.f. dar și european, sărbătorește împlinirea a 35 ani de existență

Cel mai important brand al literaturii S.F. din România, Clubul de Anticipație HELION din Timișoara și revista S.F. HELION sărbătoresc al 35-lea an de când s-au înființat.
Scriitorii, acum seniori ai literaturii S.F. care au combătut la ședințele de cenaclu încă din vremea comunismului sau cei care din întreaga țară participau la Convențiile Naționale ale fandomului S.F. românesc privesc cu infinită nostalgie la acele vremuri când prin s.f. evadam în lumi astrale, cu mult mai bune decât realitatea.
Trebuie să-i mulțumim președintelui Clubului HELION, scriitorului și profesorului Cornel Secu fără de care poate cea mai fascinantă mișcare literară din România nu ar fi existat. Maestre Cornel Secu, pentru noi ești nemuritor, te avem în inimile noastre și știi că timpul este o noțiune arbitrară inventată de om pentru a-și justifica unele neputințe, timpul de fapt nici nu există. Uneori, unii dintre noi, suntem condamnați la eternitate. 

LA MULTI ANI HELION !



(postat de Marian Ghervan Gogoașe)



UNIUNEA SCRIITORILOR din ROMÂNIA măcinată de un nou scandal. Unda de șoc a acestuia poate avea forța unui tzunami care poate rupe această asociație literară în două.

Acțiunea în forță împotriva Uniunii Scriitorilor este generată de Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România. Miercuri, 4 martie 2015, de la ora 13, la Librăria Cărturești din București a avut loc o conferință de presă a acestui Grup. Din partea GRUSR au vorbit scriitorii Paul Cernat, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Octavian Soviany, Bogdan Suceavă și Paul Vinicius







Declarația acestui Grup de Reformă spune:
Aflată într-o profundă criză morală și de prestigiu, Uniunea Scriitorilor din România reprezintă o instituție nereformată după 1989, ale cărei temeiuri de funcționare și de acțiune în România anului 2015 sunt tot mai des puse în discuție în spațiul public. Grupul pentru Reforma USR, alcătuit din peste 80 de scriitori activi, lansează o propunere program care include un plan de resetare a actualului statut al organizației pentru rezolvarea nemulțumirilor crescânde din interiorul breslei.

                                                 Către domnul Nicolae Manolescu,
                                        Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România

                                  Domnule Preşedinte, 
După cum ştiţi, Apelul semnat la sfîrşitul lunii ianuarie de mai mulţi scriitori, jurnalişti şi oameni de cultură, prilejuit de acordarea Premiului „Mihai Eminescu“ – Opera Omnia, a generat o serie de reacţii şi ecouri. Dincolo de atitudinile şi poziţiile exprimate cu privire la acest subiect, dezbaterile au scos la iveală o serie de probleme structurale legate de funcţionarea USR. Subiectul spinos al legii timbrului cultural obliga o dată în plus Uniunea Scriitorilor din România să procedeze la un dialog real, pe care aceasta a refuzat să îl poarte, cu toate părţile implicate în producerea, publicarea şi promovarea literaturii române a prezentului. Nici o dezbatere de idei, nici o decizie luată în urma unor confruntări fertile de opinii, nici o viziune coerentă, nici un proiect sistemic ce ar putea privi funcţionarea în anii următori nu vin astăzi din partea factorilor decidenţi în USR.
În esenţă, credem că toate aceste probleme sînt legate de faptul că Uniunea nu a trecut pînă în momentul de faţă printr-un proces de reformă, perpetuînd o serie de sechele şi inerţii moştenite din mandatele anterioare sau chiar din perioada comunistă. Din acest motiv, fără a avea pretenţia de a acoperi toate problemele actuale ale USR, Grupul pentru Reforma USR, la care au aderat peste 70 de scriitori activi: prozatori, critici, poeţi, dramaturgi, membri şi nemembri ai Uniunii (aceştia din urmă fiind potenţiali candidaţi la statutul de membru, cu condiţia ca USR să redevină o organizaţie coerentă care îi poate reprezenta în lumea actuală), vă adresează o suită de propuneri pentru un început de reformă reală a Uniunii Scriitorilor:
1. Pentru a evita pe viitor ipostazele controversate precum acelea în care s-a aflat dl Gabriel Chifu de-a lungul ultimilor ani (în dubla sa calitate de Vicepreşedinte al USR şi de premiant constant al Uniunii), propunem includerea în Statutul USR a situaţiilor de incompatibilitate şi conflict de interese – aspecte profund nocive ale vieţii literare, care facilitează apariţia unor fenomene precum traficul de autoritate sau corupţia (mita mascată sub formă de premii, finanţări sau alte recompense). În mod concret, vă propunem ca, prin Statut, toate persoanele aflate în conducerea USR (preşedinte, vicepreşedinţi, membrii CD, membrii CUSR, preşedinţii filialelor, membrii Comitetelor de Conducere ale filialelor – ultimii fiind persoanele care numesc juriile filialelor) să fie exceptate, pe perioada desfăşurării mandatului, de la posibilitatea de a primi vreun premiu acordat fie în mod direct de către USR, fie în cadrul evenimentelor patronate de USR.
2. În această ordine de idei, considerăm că este firească şi necesară o revenire la prevederea, abrogată la Întrunirea Comitetului Director al USR din 14 decembrie 2012 (http://www.uniuneascriitorilor.ro/19-12-2012-intrunirea-comitetului-director-din-14-decembrie-2012/), conform căreia un preşedinte al Uniunii Scriitorilor nu poate ocupa această funcţie decît pe parcursul a două mandate. Practica ne arată că un număr nelimitat de mandate pentru conducerea unei instituţii nu este de natură să întărească mecanismul democratic de decizie.
3. După cum bine ştiţi, pe data de 3 decembrie 2014, Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru finanţarea revistelor de cultură reprezentative din Romînia (http://www.uniuneascriitorilor.ro/10-12-2014-legea-pentru-subventionarea-revistelor-de-cultura-fost-aprobata/), care aşteaptă acum promulgarea din partea Preşedintelui României. În varianta adoptată, legea prevede că „revistele uniunilor de creatori din România [...], precum şi alte reviste şi publicaţii culturale vor fi finanţate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, cu suma de minimum 4500 mii lei, sumă indexabilă anual“. Întrucît e de estimat că, la fel ca în anii anteriori, Uniunii Scriitorilor din Romînia îi va reveni cea mai mare parte din suma de „minimum 4500 mii lei“ (4.500.000 de lei „noi“, adică în jur de 1.000.000 de euro), iar aceşti bani provin din fonduri publice, considerăm că sînt de maximă importanţă corectitudinea şi transparenţa modului de distribuire a acestor fonduri către revistele de cultură reprezentative. În plus, recenta apariţie pe agenda publică a polemicii legate de noua lege a timbrului literar, care a stîrnit controverse şi dezbateri aprinse şi risca să creeze un nou hiatus între scriitori, edituri şi publicul cititor, obligă Uniunea Scriitorilor să se responsabilizeze, procedînd la transparentizarea proceselor prin care banii pe care USR îi gestionează ajung să fie folosiţi ca o investiţie reală în cultura vie şi în proiecte publicistice care au legătură cu stricta actualitate literară. În acest sens, vă propunem:
(a) elaborarea unei proceduri riguroase şi transparente de împărţire a fondurilor către revistele solicitante;
(b) evaluarea solicitărilor pe baza unor dosare de aplicaţie (eventual, după modelul unor competiţii de tradiţie în România, precum aceea organizată de AFCN);
(c) ierarhizarea cererilor de către o comisie independentă, ai cărei membri să aibă experienţă de evaluatori şi din care să nu facă parte persoanele cu funcţie de conducere în USR, angajaţi ai revistelor care solicită finanţare sau orice altă persoană cu interes patrimonial în distribuirea fondurilor. Ni s-ar părea obscen, de pildă, ca o persoană care lucrează sau colaborează constant la o revistă care apare sub egida USR să decidă ce sumă i s-ar cuveni respectivei reviste.
4. Problema transparenţei se ridică şi în cazul admiterii de noi membri în Uniune. În acest sens, e simptomatică (şi, nu mai puţin,bizară) decizia Consiliului USR din data de 17 noiembrie 2014, cînd, pe lîngă cei 80 de membri validaţi la propunerea Comisiei de Validare, „au devenit membri“ ai USR nu mai puţin de 240 de stagiari (http://www.uniuneascriitorilor.ro/21-11-2014-comunicat-2/). Altfel spus, pe durata unui singur an, USR, care număra anterior aproximativ 2.400 de membri, şi-a sporit numărul de membri cu 13%! Dincolo de faptul că o asemenea inflaţie de noi membri ridică serioase semne de întrebare cu privire la nivelul profesional al Uniunii în ansamblul ei, considerăm că problema trebuie clarificată şi sub aspect procedural. Astfel, potrivit noului Statut (v. în special Anexa 2: Regulamentul Comisiei de Validare), adoptat în primăvara anului 2013, statutul de membru (titular) în USR se obţine doar pe bază de dosar şi prin decizie a Comisiei de Validare. Or, după cum au declarat mai mulţi stagiari deveniţi peste noapte membri, cei 240 au fost titularizaţi fără să fi depus un nou dosar care să solicite acest lucru. Situaţia nu ar fi fost, poate, atît de bizară dacă CUSR ar fi decis titularizarea tuturor stagiarilor. Numai că, parcurgînd cele două liste, se observă că: au existat şi stagiari care, în 2014, au devenit titulari urmînd prevederile Statutului (adică depunîndu-şi dosarul la Comisia de Validare); au existat stagiari cărora, deşi şi-au depus dosarul la Comisia de Validare, li s-a refuzat admiterea ca titulari; dintre stagiarii care nu şi-au depus dosar, titularizarea devălmaşă s-a realizat doar pentru unii, în timp ce alţii au rămas în continuare cu statutul de stagiar. Întrucît toate aceste decizii par aleatorii, dacă nu chiar discriminatorii, vă solicităm, domnule Preşedinte al USR, să lămuriţi public următoarele două probleme: (a) care a fost temeiul pentru care CUSR a decis titularizarea anumitor stagiari prin încălcarea Statutului (care prevede că admiterea ca membru titular al USR se face doar pe bază de dosar şi doar de către Comisia de Validare)? (b) care au fost criteriile după care s-a decis titularizarea doar a anumitor stagiari? Considerăm că, răspunzînd acestor întrebări, veţi contribui într-o măsură semnificativă la contracararea vocilor care prezintă USR ca pe un sistem clientelar şi discreţionar.
5. În perspectivă, asemenea situaţii ar putea fi evitate într-o manieră extrem de simplă: dacă, urmînd exemplul altor instituţii democratice, USR va publica, de fiecare dată, pe site-ul său, procesele-verbale ale şedinţelor Comitetului Director şi ale Consiliului USR. Avantajele unei asemenea practici ar fi numeroase. Ajunge să enumerăm aici doar cîteva:
(a) membrii Uniunii ar putea monitoriza astfel gradul de implicare al aleşilor lor şi modul în care aceştia le reprezintă interesele;
(b) membrii USR ar înţelege mai bine temeiurile anumitor decizii, care altminteri le rămîn uneori opace, în condiţiile în care comunicatele transmise de conducerea Uniunii se caracterizează printr-un stil eliptic sau lipsit de claritate;
(c) membrii Uniunii se vor putea convinge astfel mai bine că la nivelul conducerii asociaţiei sînt nu doar tolerate, ci chiar încurajate luările de poziţie critice, problematice şi „disidente“;
(d) în general, o asemenea transparenţă va promova imaginea USR ca instituţie democratică şi în afara breslei scriitoriceşti.
6. În aceeaşi ordine de idei, considerăm benefică informarea membrilor Uniunii cu privire la bugetul anual de venituri şi cheltuieli al organizaţiei din care fac parte. În condiţiile în care cea mai mare parte a membrilor USR (în prezent, peste 2600, să ne reamintim) plătesc anual o cotizaţie de 100 de lei, credem că e important ca aceştia să fie corect informaţi cu privire la modul în care se cheltuiesc nu doar banii publici, ci şi banii lor. Prin urmare, propunem ca, la sfîrşitul fiecărui an, să faceţi publice, pe site-ul USR, salariile sau indemnizaţiile membrilor din conducerea USR, sumele alocate diverselor programe sau reviste susţinute în mod direct de USR şi alte categorii de cheltuieli (deplasări etc.). Totodată, considerăm că ar fi utilă o informare mai detaliată a membrilor cu privire la oportunitatea anumitor cheltuieli, nu doar sub aspect financiar, ci şi sub aspectul rezultatelor şi al impactului pe care acestea le au în beneficiul organizaţiei. De exemplu, credem că e important să se arate că o activitate precum „Turnirul poeţilor“ facilitează stabilirea de contacte şi încheierea de parteneriate cu instituţii similare din străinătate (asociaţii, reviste, edituri etc.) şi că beneficiază de o mediatizare internaţională – că, mai exact, ea reprezintă o activitate care, înainte de toate, serveşte scopurilor USR ca breaslă şi nu rămîne un simplu pretext turistic de care conducerea Uniunii se serveşte în tentativa de a-şi fideliza anumiţi membri.
7. Nu în ultimul rînd, vă propunem, domnule Preşedinte, o modalitate elegantă, democratică şi statutară de a soluţiona (cel puţin provizoriu) nemulţumirile din cadrul breslei. Nu ne iluzionăm că am putea atinge vreodată un consens deplin (care nici nu ar fi de dorit, în opinia noastră) cu privire la problemele care vizează activitatea Uniunii, dar nu credem că exagerăm nici dacă vă atragem atenţia că în primul sfert al mandatului dv. actual (al treilea) aţi provocat mai multe nemulţumiri decît în primele două mandate la un loc. Tocmai de aceea, vă propunem să convocaţi o Adunare Generală a USR, mai ales în condiţiile în care aceasta nu a avut loc în 2013, deşi era obligatorie, conform recent votatului Statut. În acest fel, vom putea discuta deschis cele mai importante probleme ale Uniunii şi vom putea solicita un vot de încredere (sau contrariul lui) pentru dv. şi pentru actuala echipă de conducere a USR. Ne veţi arăta astfel – nu doar subsemnaţilor, ci tuturor membrilor şi scriitorilor care sunt potenţiali membri ai organizaţiei – că, în ciuda tuturor luărilor de poziţie din spaţiul public care o prezintă drept o instituţie anacronică, coruptă şi solipsistă, Uniunea Scriitorilor e capabilă mereu să se reformeze şi să fie acea instituţie de interes public democratică şi deschisă la dialog pe care ne-o dorim cu toţii.

Octavian Soviany, Florin Iaru, Mariana Codruţ, Petru Ilieşu, Daniel Vighi, Ovidiu Nimigean, Cristian Teodorescu, Emilian Galaicu-Păun, Radu Aldulescu, Rita Chirian, Liviu Antonesei, Paul Vinicius, Lucian Vasilescu, Vasile Baghiu, Andrei Ţurcanu, Ionel Ciupureanu,Anca Mizumschi, Doina Ioanid, Dumitru Crudu, Paul Cernat, Andrei Terian, Bogdan Creţu, Nicolae Avram, Alex Goldiş, Ştefan Manasia, Dan-Mircea Cipariu, Peter Sragher, Adrian Suciu, Gelu Vlaşin, Dan Iancu, Lucian Perţa, Cosmin Perţa, Mugur Grosu, Mircea Ţuglea, Bianca Cernat, Alexandru Uiuiu, Amelia Stănescu, Ştefania Coşovei, Nicoleta Popa, Radu Părpăuţă, Alexandru Mica, Gelu Diaconu, Alexandru Petria, Nicolae Silade, Petre Rău, Tatiana Segal, Dan Mihuţ, Luminiţa Amarie, Valeriu Mircea Popa, Ioana Greceanu, Mihai Vieru, Darie Lăzărescu, Diana Iepure, Daniel D. Marin, Igor Ursenco, Ioan Vasiu, Daniel Vorona, Florin Hălălău, George G. Asztalos, Andrei Ruse, Bogdan Munteanu, Flori Bălănescu, Sorin Despot, Radu Niţescu, Dan Ciupureanu, Yigru Zeltil, Cristina Nemerovschi, Andrei Dósa, Bogdan-Alexandru Stănescu, Bogdan Suceavă, Radu Vancu, Claudiu Komartin
( Observator cultural)

La acest demers al Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor a răspuns:  „E vorba de 1% din membrii Uniunii Scriitorilor. Îmi pare rău, n-am ce discuta cu ei“