Târgul de carte de la Bucuresti
(20-24 mai 2015) a fost destul de subțire la numărul de vizitatori, fenomenul
datorindu-se, fără doar și poate, faptului că elevii și studenții sunt în
perioada pregătirii examenelor sau chiar dădeau examene, alții dădeau teze sau
erau pe la meditații. Așa cum sezonul pe litoral începe o dată cu vacanța
elevilor și studenților, tot așa ar trebui orientate și datele desfășurării
târgurilor de carte pentru că nu numai elevii și studenții sunt extrem de
ocupați la anumite date calendaristice a le anului ci și părinții lor care stau
pe lângă ei purtându-le de grijă, participând la emoțiile lor. Nici uneia
dintre aceste grupe de posibili cititori nu le arde în această perioadă decât
de cărțile lor de școală.
Editurile cu mulți bani (pentru că
sunt și foalte multe edituri care nu își permit cei 1000 euro cât costa chiria
unui stand) au expus cărțile pe care le lansaseră pe la colțuri sau în
librăriile proprii încă din iarnă și până la data Târgului, în general
mobilizându-i pe autorii acestor cărți pentru a da autografe.
Presedintele Klaus
Iohannis și-a lansat cea de-a doua carte numită Primul pas alături de fanii săi, într-o atmosferă oficială și
prezidențială, semnând circa o oră autografe pe carte sa.
Spre uimirea noastră unii păreau oarecum agitați și interesați de momentul când generalul Stănculescu, învoit câteva ore de la închisoare, va veni să dea autografe pe cartea lui Cartianu despre Ceaușescu, dar înainte de toate, evenimentul suprem al târgului părea a fi cartea, unii zic că de scandal, a fostului consilier prezidențial Adriana Săftoiu, intitulată Cronică de Cotroceni, plină de dezvăluiri jenante referitoare la relația dintre fostul președinte al României Traian Băsescu și fostul ministru Elena Udrea. Această carte și-a epuizat tot tirajul chiar în timpul zilelor de desfășurarea Târgului, acum tipărindu-se un nou tiraj.
Târgul de carte a prezentat numeroase cărți de literatură de o deosebită valoare asupra cărora vom reveni, demonstrând, chiar și în condițiile
mai dificile ale pieții românești de carte că țara noastră are un tezaur
cultural remarcabil, cu scriitori extrem de valoroși.
Pe noi ne-a impresionat total sărbătorirea
și omagierea unei poete de excepție, Ileana Mălăncioiu și apariția cărții leana
Mălăncioiu 75. De Anima (Seria Aniversară) la Editura Paralela 45
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieți comentariul aici