ROMCON S.F. SUCEAVA. ROMCON este Convenția Națională de Literatură și Artă Science Fiction & Fiction. Data desfăşurării: 18-20 septembrie 2015. Locaţia: Suceava, România.





Clubul Cygnus din Suceava și ARCA SF (Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science Fiction) a organizazat Convenția Națională de Literatură și Artă Science Fiction ROMCON în perioada 18-20 septembrie 2015 în clădirea Observatorului Astronomic și în cea a Universității Ștefan cel Mare din Suceava.










PREMIILE ROMCON 2015


LITERATURA

·         Editură: Nemira;        Grupul editorial NEMIRA îl avea ca propietar pe scriitorul Valentin Nicolau, decedat pe 13 ianuarie 2015. În afară de activitatea prestigioasă a acestei edituri, premiul se vrea și un omagiu adus editorului Valentin Nicolau care a trecut în neființă. Dumnezeu să-l odihnească!







·         Revistă tipărită: CPSF-Anticipația.     Revista îl are ca redactor-șef pe Marian Truță și redactor pe Ecaterina Derszi, ilustrator de excepție pe Tudor Popa iar tehnoredactarea este realizată de Stelian Bigan. Revista este propietate a grupului editorial NEMIRA.




  








·         Revistă electronică: Gazeta SF       Este creația unei echipe talentate și eficiente în a prezenta fenomenul literar s.f. românesc condusă de inginerul în electrotehnică și știința calculatoarelor Alexandru Lamba din Brașov ce actualmente activează în domeniul IT fiind și un pasionat astronom (membru al Astroclubului din Brașov) ce posedă un telescop Omegon. Echipa coordonată de acesta este compusă din Alexandru Ioan Despina, un foarte tânăr scriitor care a publicat în toate revistele s.f românești, Marcel Gherman, autorul cărții s.f. Cer albastru deasupra Arcadiei, Teodora Matei, deși foarte tânără este extrem de matură și prolifică literar deși este căsătorită în Ploiești,  având și răspunderi familiare, Bogdan S. Popescu, Sorin Cătălin Trașcu, directorul editorial fiind George Sauciuc, moldovean, născut în județul Suceava, absolvent al Facultății de Mecanică, Mecatronică și Management din Suceava, scriitor publicat în numeroase antologii de literatură s.f.








George Sauciuc, director editorial al revistei Gazeta SF



·         Traducător: Ana-Veronica Mircea         Este născută în 1957, este absolventă a Facultății de Mecanică, secția de Mecanică Fină a Institutului Politehnic București. Este o maestră a prozei scurte s.f. pentru care a luat numeroase premii publicând astfel de proze într-un volum intitulat Floarea de loldilal la Editura Nemira. Cunoscătorii de literatură S.F. au apreciat-o pentru povestirile Paradisul bărbaților, Sfinte Dumnezeule, Ghinion.
                Premiul în calitate de traducător l-a luat pentru traducerile din anul 2014.


Ana-Veronica Mircea



·         Antologator: Ştefan Ghidoveanu pentru antologiile Lumi stranii (Vremea) şi Istorii Alternative (Tracus Arte)
                   A fost unul din marii animatori ai literaturii s.f., născut la Bârlad în 1955, absolvent de ASE București, Facultatea de Comerț, secția Relații Ecomonice Internaționale. Din 1990 a lucrat la Radio România, redactând emisiunea Exploratorii lumii de mâine. Apariția sa la convențiile naționale s.f. se face din anii 80. Datorită lui au apărut numeroase colecții s.f. și antologii s.f. A fost un excelent traducător, eseist și critic literat pe domeniul literaturii s.f. În toamna anului 2014, Ștefan Ghidoveanu ne-a părăsit plecând în călătoria eternă printre stele unde îl imaginăm melancolic. Dumnezeu să-l odihnească.


Ștefan Ghidoveanu  1955-2014







·         Debut în volum: Doina Roman (Pragul, Tracus Arte)






·         Roman: Liviu Surugiu (Atavic, Tritonic)
        Timp de 32 ani autorul a scris acest roman. Așa cum îi stă bine unui cenaclist mai întâi a scris o povestire pe care în timp a transformat-o în nuvelă și a intitulat-o Imman după care a transformat-o în roman publicând-o în anul 2014 sub actualul titlu. A mai scris povestiri s.f. premiate unele din ele la diferite convenții s.f.  A cochetat și cu scenaristica de film, în anul 2013 fiind finalist la un concurs de scenarii inițiat de HBO.


Liviu  Surugiu




·         Volum de Povestiri: Eugen Cadaru – A opta zi e-n fiecare noapte (Tracus Arte)     Autorul, născut în 1973, este de profesie jurist care și-a luat un doctorat în Cinematografie și media. Este specializat în legislația dreptului de autor.
    Cartea premiată conține 15 povestiri în care povestea frustă, neînzorzonată de imagini artistice forțate sau psihisme sofisticate declanșează în mintea noastră fabuloase microeseuri. Este un stil literar pe care singur și-l numește realism magic. Cartea a mai luat în anul 2014 premiul EuroCon pentru încurajare.
    


Eugen Cadaru




·         Nuvelă: Mircea Opriță, Cathy Blue
           Mircea Opriță (născut 1943) are un doctorat în Literatura universală și comparată ce are ca subiect Discursul utopic. A fost redactor de carte la Editura Dacia, director la Institutul Cultural Român din Budapesta, lector la Facultatea de litere a Universității Babeș-Bolyai. A avut diverse funcții în conducerea Uniunii Scriitorilor. Are peste 28 cărți tipărite. Este una dintre cele mai titrate voci din literatura s.f. românească.




·         Povestire: Lucian-Dragoș Bogdan, Dincolo de orizont
·         Schiță: Florentin Haidamac, Eva
·         Studiu academic: Mircea Naidin, Predarea literaturii SF (Tritonic)
·         Eseu: Florin Pîtea,  O introducere în opera lui Liviu Radu  (Millennium)
·         Articol: Oliviu Crâznic
AUDIO-VIZUAL
·         Emisiune Radio: On line: Exploratorii Lumii de Mâine, Ştefan Ghidoveanu • On air: Printre stele, Alexandru Mironov
·         Emisiune TV: On line: Reportofan, Daria Hupov • On air: La frontierele cunoașterii (Rădăuţi TV), Mircea Nanu.
·         Alte producții de artă vizuală: Gabriel Kelemen
ARTE PLASTICE
·         Pictură/Grafică: Valentin Ionescu
·         BD: echipa Harap Alb continuă;
·         Ilustrație de carte: Tudor Popa (pentru Basmania, Nemira),
·         Copertă de carte: Tudor Popa (Nemira)
PROMOVARE/POPULARIZARE
·         Blog: Silviu Mihai Gheorghe
·         Pagină web personală: Michael Haulică

·         Promotor: Cornel Secu

CAROLINA DASCHEVICI este poeta care debutează cu volumul Din filele lui Caro, fiind reprezentanta noului val al tinerilor poeți din Republica Moldova



       Carolina Dașchevici este născută în 1993 în satul Copceac, localitate care este o comună mai mare, din raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova. Este o localitate deosebit de frumoasă, un paradis terestru. Este absolventă a Liceului Teoretic Ion Creangă. Satul Copceac este un sat cu 2500 de locuitori ce se afla la 17 km de orașul Ștefan Vodă și la 92 km de Chisinău, avându-l primar pa Vasile Țânțari, neafiliat niciunui partid. Comuna Copceac are o primărie, o biserică, o moară de grâu, magazine, o școală cu 3 etaje condusă de doamna directoare Feodora Ciobanu, în care învață circa 300 copii. Pe doamna directoare Ciobanu, Carolina o iubește, așa cum Eminescu îl idolatrizase pe Aron Pumnul. În acest sat mai este și un spital, o farmacie și o piață micuță care funcționează în fiecare miercuri. În Copceac 99% din populație este constituita din români care de frica unor posibile interpretări ce existau pe vremea stalinismului, se declară moldoveni, ceea ce nu este de loc gresit, ei fiind români moldoveni de-ai lui Ștefan cel Mare.
       Din anul 2012, Carolina este studentă la Facultatea de Română - Engleză, Universitatea de Stat din Tiraspol (dar care are acum sediul în Chișinău). A lucrat ca un entuziast corespondent voluntar dar și ca reporter angajat la Farul nistrean din orașul Ștefan Vodă, la revistele Cuvântul, aMIC, Natura, Flori Dalbe, Tribuna copiilor, Literatura și Arta din Chișinău, la Compania Teleradio-Moldova din același municipiu, capitală a Republicii Moldova. Este așadar studentă la Facultatea de Litere dar și o foarte tânără scriitoare, jurnalistă și în plus colaboratoare la proiectul Europa, o fereastră deschisă spre viitorul nostru. Este un poliglot deoarece, în afară de limba maternă care este româna, vorbește curent și rusa, franceza, engleza, turca și ucrainiana. A luat premii și mențiuni la diferite concursuri literare și este moderatoare a cenaclului Picături poetice.
       Prima observație, citind volumul de versuri Din filele lui Caro este că acesta e scris într-o frumoasă limbă românească, demonstrând încă o dată că poeții reprezintă conștiința lingvistică a unei națiuni, cea a celor care vorbesc și gândesc în limba română. Deși la Chișinău mai apare câte un politician care susține că în Republica Moldova nu se vorbește limba română ci limba moldovenească, indiferent cum ar dori să o numească aceștia, limba care se vorbește între Dunăre, Tisa, Prut și Nistru și dincolo de Nistru, tot limba română este pentru că este limba unei populații, cea geto-dacică, ce trăieste de mii de ani pe aceste meleaguri. Volumul ei de debut, intitulat  Din filele lui Caro este oferit de autoare, care este deținătoarea dreptului de copy-right, cu titlu gratuit, revistei noastre pentru ca noi să o oferim gratuit, cititorilor din România și tuturor românilor răspândiți în întreaga lume, iubitori de poezie autentică. Poeta se afla sub aripa ocrotitoare a marelui poet basarabean dar și eseist, istoric, documentarist, prozator, Nicolae Dabija, membru al Academiei de Științe a Moldovei dar si membru al Academiei Române, care îi îndrumă pașii în literatură și semnează prefața acestui volum de versuri.
         Este o poezie de dragoste, adolescentină și matură totodată, uneori chiar plină de erotism, în ritmuri și incantații eminesciene, ce alternează cu proze scurte, uneori mici eseuri, ce completează universul spiritual al autoarei.
        Poeta este o ființă fragilă, temătoare, căci  uneori este o cădere mai verde de pe ram cu destinul ce poate fi ascuns într-un zaț de cafea, amar, la pătrat ( poezia Aparent). Iubirea poate fi o ploaie dorită ca o zi de sărbătoare, poate fi logică sau suprarealistă, ea rămâne un foc înfipt ca un cui în suflet, care oricum, va fi scos de către înțelepciunea care va veni mai devreme sau mai târziu (poezia Adevăruri). Dragostea incunbă remușcări, o iubire poate fi un apus de soare (Amurgul). Autoarea se întreabă, cine este și ce reprezintă, și astfel se ajunge la marile întrebări existențiale. Poezia Cine sunt eu este poate cea mai frumoasă și profundă poezie din acest volum, prin simplitatea și totodată măreția reprezentată de ființa umana. Uneori versurile ating nevroza bacoviană cu imagini reduse la două dimensiuni, fara volum, ca pe un ecran plat (poezia De ce, de ce?). Poeta se îndeamnă să asculte nesfârșitele înțelesuri ale vieții, căci jucându-te cu cuvintele descoperi toate înțelesurile acestora.

Sunt multe versuri care ne încântă și  ne surprind prin noutatea și prospețimea lor.

Așternând paturi, covoare, carpete și țoale
simt ca pășesc prin iarba udă cu picioarele goale,
simt că plutesc dezbrăcată în mare…           (poezia Îmi place)


Făceam mămăligă la câine
Citeam în stele,
semănam morcovi…
și construiam castele…(poezia Vis alb cu pete rosii)


  
Nori albi, jucați în raze de soare
Care picurau gene                   (poezia E timpul…)


            Volumul se încheie cu una dintre cele mai frumoase omagii aduse limbii si poporului român de pretutindeni (poezia Odă limbii române).  Este vocea tinerei generații care va prelua lupta pentru afirmarea valorilor culturale românești și mândria de a fi român.



Mult succes CARO, ție dar și membrilor cenaclului Picături poetice de la biblioteca Nicolae Titulescu din Chișinău pe care îi salutăm cu drag.


Carolina Daschevici, Din filele lui Caro, Chișinău, Tipocart Print, 2013; debut în România, Revista de literatură română, București, 2015




Tineri din Chișinău la activitățile culturale ale bibliotecii Nicolae Titulescu din localitate între care și cenaclul Picături poetice 

                   

 VOLUMUL DE VERSURI DIN FILELE LUI CARO POATE FI CITIT ȘI COPIAT  GRATIS  LA ADRESA DE MAI JOS


                                            VOLUM VERSURI CARO

                                                                                               

                                   

DOINA RUSTI este autoarea romanului Manuscrisul fanariot, roman care a uimit piața literară românească



            Manuscrisul fanariot este un roman de dragoste, proiectat, ca proză istorică, pe reconstituirea autenticitații parfumului unei epoci, cea a Bucureștiului din epoca fanariotă, într-o poveste de mare complexitate, arborescentă, cinematografică, fascinantă, dintre o țigancă tânără, și extrem de frumoasă cu nume exotic, Maiorca, a cărei mamă este acuzată de vrăjitorie, roabă la curtea bogatului boier Dan Brașoveanu Doicescu și un croitor grec tânăr, Ioanis Milikopu, fiul unei femei care face negustorie cu pește la o tarabă, un fel de L’Étranger al lui Albert Camus care își schimbă numele într-unul cu rezonanțe levantine, Leun, care nu e un simplu croitor, ci un adevărat om de cultură, care citește mult și studiază în arhive, un adevărat cunoscător, nu numai al artei vestimentare în legătură cu care se dovedește extrem de pasionat dar și al semnificațiilor mai profunde legate de oamenii care le poartă, dincolo de aparențe, căci omul nu este numai ceea ce mănâncă, ci și ceea ce îmbracă, parfumul pe care îl folosește, giuvaerurile scumpe pe care le atașează veșmântului său, modul cum se mișcă și vorbește, toate subliniindu-i nu numai rangul social ci și modul în care se raportează față de spiritualitatea unei epoci pe care autoarea o decopertează istoric și ficțional într-o adevărată arheologie, fascinantă, a artei cuvântului care poate schimba destine, la început închipuite, apoi devenind realitate, realitatea închipuită modelator a realității adevărate căci autoarea ne spune că Bucureștiul „este un oraș mâncător de cuvinte, o gaură hrănită cu șoapte, un depozit de șuierături și de cântece”. Este un oraș abia în formare căci zona Colței, acum în buricul târgului era pe vremea aceea o mahala mărginașă. Este un oraș ce conține o lume încărcată de sinbolistici complexe și sublime, o adunătură de palate și bordeie, prinse în autenticul istoric pe o hartă a timpului,fotografiată ca o pecete chiar de la începutul volumului. Cartea conține o simbolistică subtilă și complex incifrată venită de la unul dintre cei mai importanți specialiști în simbolistică în plan mondial, Doina Ruști fiind autoare a unui Dictionar de teme și simboluri în literatura română, o carte obligatorie de lecturat pentru orice literat care se respectă, a unui Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade dar și a extraordinarei cărți intitulată Mesajul subliminal în comunicarea actuală.

            În carte, toate straturile sociale interacționează între ele, fiind puternic interconectate. Epoca fanariotă înseamnă un amestec de modă bizantină cu cea care începe să vină de la Paris sau Viena, o modă extravagantă și opulentă, cu oameni care se pot îmbogăți rapid și care își cheltuiesc banii pe trăsuri elegante cu atelaje somptuoase, organizează baluri și ospețe, oameni care lesne pot avea o viață scandaloasă și, nu o dată, depravată, într-o lume violentă și adesea extrem de crudă, oameni înavuțiți ce afișează o bogăție vestimentară care o depășea adesea pe cea din Constantinopol sau din capitalele europene, conținând ornamente cu fir de aur și nestemate, legitimând un statut social privilegiat, o sete de lux care inspiră vanitatea și risipa, corupția. Femeile încep să-și dea pe față cu sulimanuri, amantele primesc nestemate și parfumuri scumpe și începe să se consume alături de dulceață și șerbet, femei care pot sta ascunse sau închise în iatacuri, adevărate prizoniere ale soților lor dar care sunt mai libere decât stăpânul-soț deoarece evadează spre spații nemărginite prin lecturarea a nenumărate cărți, așa cum este cazul cu boieroaica Magda Doicescu.. Este un amestec de elemente neaoșe românești căci se râde și se cântă pe dansuri strămoșești dar și țigănești, grecești și orientale, ca și acum, căci lumea din epoca fanariotă, în părțile ei esențiale, nu pare a se deosebi prea mult de cea din zilele noastre.
              Cartea este, fără să greșim, o capodoperă a literaturii române, scrisă de un scriitor extrem de talentat. Este o carte care ne aduce aminte de Săptămâna nebunilor a lui Eugen Barbu.
                Doina Ruști este olteancă, născută în 1959, din părinți ce erau învățători, într-un vechi sat românesc din județul Dolj, Comoșteni, în sudul României, nu departe de fluviul Dunărea, adesea cunoscut pentru legenda locală a Fântânii de la Piatră, de fapt o stafie ce sălășluie într-o fântână dar și într-o moară părăsită unde este ascunsă și o comoară. În anul 2008, a scris un roman inspirat după această legendă, cu puternice accente anticomuniste intitulat Fantoma din moară, premiat de Uniunea Scriitorilor din România, într-un fel,un omagiu adus tatălui ei, ucis în condiții misterioase pe când scriitoarea Doina Ruști avea 11 ani, dar și întregii comunități în care și-a trăit copilăria și în care s-a format spiritul ei iscoditor. Este absolventă a Facultății de Filologie din Iași iar acum este profesor universitar al Facultății de Arte Geo Saizescu din cadrul Universității Hyperion. Are un doctorat în simbologie.

       
Doina Ruști, Manuscrisul fanariot, Editura Polirom, 2015.




Dialog cu Doina Ruști


Gabriel Liiceanu publică o nouă ediție a cărții Declarație de iubire, ediție de colecție, revăzută și adăugită

                În anul 2015 a apărut o nouă ediție a cărții Declarație de iubire a lui Gabriel Liiceanu. După cum ne spune autorul, cartea aduce modificări și amplificări în zona în care autorul descrie personaje reale, pe care le-a cunoscut personal și i-au influențat destinul. Paginile adăugate se referă la Mircea Ivănescu, N.Steinhardt, Petre Țuțea, Alexandru Dragomir. Autorul se confesează în legătură cu această nouă ediție a cărții Declarație de iubire că „recitind paginile acestei cărți, mi-am zis că sunt poate un constructor de socluri pentru gloria altora.” Dar și reciproca poate fi posibilă, acești oameni de cultură reali, personajele sale, i-au desăvârșit evoluția spirituală.
                În esență, cartea este o colecție de articole pe care autorul le-a scris pentru diferite evenimente festive sau ocazii conjuncturale. Este un exercițiu al sincerității și autenticității, autorul urcând treptele miracolului cunoașteri, la care nu o dată asociază o anecdotică savuroasă, în relația dintre elev și profesor, între discipol și maestru, discipolul depășindu-și adesea profesorul. De ce declarație de iubire?  Autorul ne răspunde că „fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu în viață), noi nu am fi buni de nimic.” Ființele iubite de către Gabriel Liiceanu sunt Mihail Sebastian, Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Petru Creția, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, N.Steinhardt, Petre Țuțea, Mircea Ivănescu, Horia Bernea, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Henri Wald, Walter Biemel, Dan Setlacec.

              Deosebit de important este faptul că și pentru cititor, lecturarea acestei cărți înseamnă un act de cunoaștere, undeva, în planuri elevate ale filozofiei culturii, cititorul degustând din ambrozia și nectarul zeilor.

Gabriel Liiceanu, Declarație de iubire, Editura Humanitas, 2015.




                                  Gabriel Liiceanu, intervuri cu Emil Cioran și Petre Țuțea 


CORNELIA ATANASIU a scris și publicat cartea ALB ȘI NEGRU, capodoperă HAIBUN, proză scurtă de origine japoneză, cu descrieri din natură, în care se interpun 1-2 HAIKU-uri la care se poate asocia HAIGA, adică un desen sau se poate asocia FOTOHAIKU, toate acționând prin complementaritate

            Cornelia Atanasiu a iubit din totdeauna florile. Atât de mult le-a iubit încât a devenit inginer horticultor luându-și și un doctorat în botanică. De când s-a născut, până a terminat liceul a locuit în orașul Târgoviște, fiind unul dintre sufletele spirituale ale acestui măreț oraș istoric.

          A publicat opt volume de versuri, unele în ediții bilingve sau trilingve, versurile sale au fost publicate în peste 40 de antologii din țară și străinătate. Este membru al Asociației Internaționale de Haiku, Japonia. În anul 2007, a publicat prima carte de poeme românești cu ideograme ce a fost prezentată la Festivalul Internațional de la Tokio. 
          Cartea intitulată ALB ȘI NEGRU a scriitoarei Cornelia Atanasiu este o capodoperă a prozei haibun și a poeziei haiku și o carte devenită rapid clasică pentru ceea ce înseamnă ca formă, literatura și arta în general de inspirație japoneză, perfect adaptată, ca fond, tradițiilor ancestrale românești. Această poezie ce se amplifică vizual prin asocierea desenului în alb-negru și a fotografiei, are accente eminesciene de metamorfozare a umanului în vegetal, în atemporal, în etern, cu gradații contrastante, între alb și negru, între ziuă și noapte, între viață și moarte. Vizualizăm ramuri negre sau zborul ciorilor proiectate peste zăpada albă dincolo de care stă ascunsă renașterea, ciclurile diurne și anuale, o cosmogonie ce se clădește simplu și în același timp sofisticat din tușele delicate, încrustate de penița spiritului în universul inefabil al autoarei.

Corneliu Leu este cel mai prolific scriitor român care marți, 9 iunie 2015, la 83 ani, ne-a părăsit, aprinzându-și o stea pe firmamentul culturii românești

            


Corneliu Leu s-a născut într-o familie de intelectuali în 1932 la Medgidia, tatăl fiind avocat iar mama medic. Este absolvent al Facultății de Pedagogie şi Psihologie a Universităţii din Bucureşti şi a Facultăţii de Ziaristică (1963-1964), facultate care pe vremea aceea își avea locul de desfășurare la Academia Șfefan Ghioghiu, școala unde erau pregătiți activiștii de vârf ai Partidului Comunist. Timp de 9 ani (1950-1958), în perioada celui mai crunt stalinism și comunism agresiv din România, a lucrat la Radiodifuziunea Română, atunci abia în formare, devenind unul dintre activiștii de bază ai Partidului Muncitoresc Român. De altfel, creațiile sale literare din acea perioadă propagă ideologia comunistă, în acea perioadă punându-se bazele curentului literar numit realismul socialist. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Scriitorilor, uniune care înlocuise Societatea Scriitorilor Români din perioada epocii capitaliste, noua uniune punându-se la dispoziția organelor de conducere comuniste  ( și de securitate, ca organ de poliție politică) care doreau să facă din scriitori niște propagandiști ai idealurilor comuniste. Realitatea este că cei care nu puteau fi integrați în Uniunea Scriitorilor din diferite motive ideologice sau erau excluși din Uniunea Scriitorilor, tot din motive ideologice, practic nu mai aveau acces la tipărirea  operelor lor literare în România.
      Primele sale proze, deși atașate ideologiei comuniste demonstrează un talent literar deosebit. Primul său roman, Ochiu-dracului (1956), poate fi citit și astăzi cu plăcerea unei satisfacții intelectuale și estetice.
          Ca și alți scriitori români din acea perioadă, s-a refugiat și în trecutul istoric, acolo unde ideologia comunistă nu avea ce căuta. Pentru mine, Corneliu Leu este scriitorul unui roman deosebit de valoros din punctul de vedere al artei literare, un roman pe care l-am citit de două ori, fiind romanul care m-a impresionat cel mai mult pe vremea când eram adolescent, roman care se numește Romanul unui caracter mare sau Plângerea lui Dracula (1977), roman pe care l-am primit chiar din mâna autorului, cu autograf, la un cenaclu literar unde venise să-ți prezinte cartea, sau cum s-ar zice astăzi, să și-o lanseze. O altă carte a scriitorului Corneliu Leu, Romanul unei zile mari (1979) dedicat actului istoric de la 23 august 1944, o proză scrisă ca un reportaj dar și cu multă duioșie, este prima carte care relevă cu onestitate complexitatea unei zile care avea să schimbe istoria României. Corneliu Leu a fost un scriitor extrem de prolific. Are probabil cele mai multe cărți scrise și publicate de către un scriitor român. Este rolul criticii literare și mai ales judecata nemiloasă a timpului să fixeze locul acestui scriitor în cultura literară românească. Talentul său literar, arta sa scriitoricească îl ridică deasupra ideologiilor și îl plasează, după părerea noastră, în sfera artei de înnobilată valoare, spre universalitate. Avem destule exemple în cultura umanității. Spre exemplu, poetul latin Publius Vergilius Maro, cunoscut în cultura română ca Virgiliu scria ode (ca de cultul personalității) împăratului Augustus, și cu toate astea Virgiliu a rămas Virgiliu, adică unul din marii poeți ai lumii. Pe vremea când scriitorul Corneliu Leu a fost directorul Casei de Film 4 a Centrului Național al Cinematografiei s-au produs unele dintre cele mai importante filme, unele, capodopere ale cinematografiei românești, neinfestate de ideologia comunistă, filme care au umplut sălile de cinema și la care se cumpăra, cum se spunea, un bilet în plus de pe stradă, pentru că biletele se epuizau de la prima oră a dimineții.

            Maestre Corneliu Leu, Dumnezeu să-ți călăuzească drumul printre stele, undeva pe firmamentul culturii, acolo unde vei străluci etern.



MIRCEA BĂDUȚ ne uimește cu o nouă carte denumită DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE

Mircea Băduț ne uimește cu o nouă carte denumită DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE, o carte de eseuri extrem de interesantă, plachete de studii filozofice, sociologice și psihologice, literare și chiar științifice, mai ales pe domeniul biologiei, dedicate acelor aspecte inefabile ale prezentului ce prefigurează viitorul, totul privit din unghiuri insolite, autorul demonstrând încă o dată că face parte din lumea extraordinară a scriitorilor de literatură științifico-fantastică. Acest tip de literatură are criterii estetice speciale și deosebite față de literatura obișnuită. După cum se știe, și suntem cu toții de acord, în artă există mai multe adevăruri artistice asupra unui element artistic în timp ce în știință nu poate exista decât un adevăr, unu și numai unu, asupra unui adevăr științific. Fiind și artă, deoarece este literatură, și știință pentru că face apel la elemente științifice, adevărul artistic ce țintește de fapt frumosul ca o categorie estetică, face o excepție, în cadrul literaturii științifico-fantastice și, evident, acesta, nu poate fi decât unul și numai unul.
         




  

  Cartea începe însă cu o povestire senzațională, intitulată Manoli, care nu este s.f. și desigur nu este eseu, o povestire care pune în evidență talentul ieșit din comun al autorului de a crea un text literar. Autorul este un prozator care gradează povestirea spre zone cu un dramatism din ce în ce mai mare, care posedă o artă rar întâlnită de a descrie stereoscopic mai multe personaje deodată, prezentându-le din mai multe unghiuri, creând spațialitate, un univers atât de real încât simți că poți să-l atingi cu mâinile. Povestirea este o bijuterie literară, am putea spune, fără să greșim, o capodoperă literară, o povestire cum rar a fost scrisă și așteptăm de la autor un roman, o proză de mai mare anvergură pentru că talent literar este cu carul la acest scriitor. Povestirea Manoli are și o parte a doua a ei, intitulată Mănăstirea Anei, la fel de bine scrisă. Cele două povestiri formează un tot unitar, deși au fost scrise la o diferență de un an una de alta


          
               Autorul ne relatează asupra modului cum a scris această povestire la adresa

                                    https://donquijotisme.wordpress.com/2015/05/16/serie-de-autor/


.          Eseurile propriu-zise ne vorbesc despre antropologie ca știință aflată la punctul unde se întâlnesc trei hotare, cel al psihologiei, sociologiei și biologiei, ca o matematică umană în care autorul, răsfirând un pumn de nisip este ispitit să-și imagineze că vântură tot deșertul, despre globalizare și dispariția publicațiilor periodice tipărite și superficialitatea cititului pe un ecran digital, despre superficialitatea generată de cantitatea prea mare de informații pe care omul modern trebuie să o asimileze, necesitatea bucolicelor enclave și renunțarea, măcar din când în când la gadget-uri, despre enclavele secrete, elitiste, care privilegiază minorități, despre puținătatea prieteniilor profunde, despre dezrădăcinare și diversitate, despre ispita adevărului absolut. Subiectele eseurilor pot fi extrem de sensibile, cum este cel despre sinucidere sau despre viața extraterestră privită prin opere literare s.f., despre reacțiile plantelor la muzica produsă de oameni. Și pentru că autorul este un cunoscut programator și autor de cărți despre domeniul cibernetic digital, ne sunt propuse modele cibernetice ale cercurilor de adevăr, despre adevărul comun, cu virtuțile și slăbiciunile lui, modelul interacțiunilor și teoria vectorilor lui, între rațional și extaz, despre gândirea cuantică și atomul simbol prin unificarea a două concepte, cuvânt și imagine, despre axiomele timpului, despre intraductibilitatea inefabilului
          Și toate acestea reprezintă o mică parte din bogăția de subiecte pe care autorul le supune discuției. Unii pot considera această carte o lectură agreabilă de vacanță, alții o carte oarecare de eseuri în care autorul și-a notat viitoarele subiecte pentru prozele sale, eventual s.f. 

          Noi susținem că este o carte care merită să o citiți pentru că aduce în discuție subiecte care ne interesează pe noi toți, extrem de incitante, subiecte pe care le tratează cu curaj și profunzime, în mod uneori șocant de original, dezvăluindu-ne planuri noi ale existenței noastre, planuri pe care poate le simțeam dar nu le obiectivam.

Mircea Băduț, DONQUIJOTISME ANTROPOLEXICE, Editura Europress, 2015

INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN filiala GORJ a organizat excelent FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI" , 2015. Premiile ediţiei a XXXV-a, 22-24 mai 2015.








PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ "TUDOR ARGHEZI"



Ediţia a XXXV-a, 22-24 mai 2015



A. GRUPAJ POEZIE
- Locul I: MIHĂILĂ GABRIEL NICOLAE, Galaţi, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
        şi * Premiul revistei ,,Viaţa românească”; Premiul revistei ,,Lumină lină” New York







- Locul II: ROSTOGOLEA CRISTINA, Tg-Jiu, Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Gorj
        şi  * Premiul revistei ,,Familia” Oradea




- Locul III: MIRCEA ADRIAN NOVAC, Sibiu,
acordat de Centrul cultural "Tudor Arghezi" Tg. Cărbuneşti
- Menţiune: DORINA CIOPLEA, Tg-Jiu, acordată de C.J-C.P.C.T. Gorj
         şi * Premiul revistei ,,Porto franco” Galaţi




B. VOLUM ÎN MANUSCRIS, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- VALENTIN CHEPENEAG, Tg-Jiu,
pt. volumul ,,SERI TÂRZII"




C. ARGHEZOLOGIE, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- LAZĂR POPESCU, Tg-Jiu, pt. eseul ,,Apocalipsă şi teroare la Tudor Arghezi”

D. OPERA PRIMA, debut în volum, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- HRISTINA DOROFTEI, PT. VOLUMUL ,,Reflexie”, Editura Junimea, Iaşi, 2015

E. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI ROMÂNI, acordat de U.S.R.
- CORNEL UNGUREANU (istorie şi critică literară)





http://ro.wikipedia.org/wiki/Cornel_Ungureanu

F. PREMIUL OPERA OMNIA SCRIITORI STRĂINI, acorrdat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- ANTONIO DELLA ROCCA, Italia




G. PREMIUL OPERA OMNIA PENTRU SCRIITORI DE ORIGINE GORJENEASCĂ,
acordat de Asociaţia culturală FIII GORJULUI
- IONEL BUŞE
H. PROMOVARE a operei argheziene şi a Festivalului,
acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- MONICA VOUDURI, Grecia
- OGNEAN STAMBOLIEV, Bulgaria

o.wikipedia.org/wiki/Ognean_Stamboliev

- ZORAN PESICI, Serbia
- LEO BUTNARU, Moldova
- MAGDALENA FILARY, Polonia
- LORENA SÂRBU, SUA

Concursul de literatură “Moştenirea Arghezi”,
poezie
1.      VINTILESCU GABRIEL ALEXANDRU – CLS a XI- A
2.      CÎRSTOIU IOAN ALEXANDRU – CLS a XI- A
3.      GHICIOI ADELINA – CLS a XII –A
elevi ai Colegiului Naţional “Tudor Arghezi”, Tg. Cărbuneşti