Scriitorul Mihail Grămescu
Scriitorul Mihail Grămescu ne-a părăsit. Prematur. Avea doar 63 de ani. L-am cunoscut în anii 80 la cenaclul de literatură S.F. Solaris al Casei de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa. L-am întâlnit cel puțin 10 ani, aproape duminică de duminică, începând cu ora 12 la acest cenaclu unde îl mai aveam membru al cenaclului și pe Cristian Tudor Popescu. Mihai se îndrăgostise de o fată care se numea Aurora cu care s-a căsătorit și au făcut un copil, un băiat, acum un bărbat în toată firea. Mihai avea rareori niște crize psihotice pe care unii le catalogau în diferite feluri. Eu l-am cunoscut cu mult mai bine decât alții, Mihai era un paranormal, aceste scurte crize erau momente când el intra în contact cu un univers paralel, vedea viitorul, cunoștea alte lumi.
Cenaclul Solaris era unul combativ, uneori destul de dur la adresa textului pe care îl citea la respectiva ședință creatorul unui text. Era o școală literară, zic eu, de un înalt nivel estetic și artistic. Cenaclul participa cu membrii săi la consfătuiri sau congrese naționale ale acestui gen de literatură organizate pe vremea aceea de Comitetul Central al UTC la care ceva mai târziu s-a asociat și revista Știință și Tehnică, un rol deosebit ca organizator avându-l Alexandru Mironov. Primul roman scris de Mihail Grămescu s-a numit Aporisticon și a fost citit pe capitole în cadrul cenaclului pe măsură ce era scris. A fost analizat mărunt, întors pe toate fețele, disecat cu analize minuțioase pe text de membrii cenaclului în cadrul discuțiilor care urmau după lecturarea câte unui capitol. Unele observații făcute de criticii din cenaclu au dus la modificarea unor porțiuni mai mici sau mai mari de text. La același supliciu am fost supus și eu când am citit pe capitole romanul meu Marii maeștrii stelari. După ședința de cenaclu unii dintre noi continuam discuțiile pe la vre-o berărie sau cafenea. Viață boemă de scriitor. După ce am tot scris și am tot scris într-o bună zi ne-am zis că ar trebui să ne publicăm romanele. Dar stupoare, la nivelul responsabililor pentru cultură și artă de Comitetul Central al Partidului Comunist Român genul S.F. nu era agreat, probabil pentru că nu era un gen literar care ar putut să facă apologia sistemului comunist. Romanul Aporisticon al lui Mihail Grămescu, ca și al altora nu a primit aviz pentru publicare. M.Grămescu avea însă niște părinți deosebiți. Tatăl său, Haralambie Grămescu era membru al Uniunii Scriitorilor, poet, traducătorul celebrei cărți O mie și una de nopți în limba română dar și traducător al lui Balzac în colaborare cu Cezar Petrescu și traducător al lui Ibsen. Mama lui, Beatrice Kiseleff, absolvise Institutul de Artă teatrală și Cinematografică, secția de critică de film, scria cărți de cultură generală. Părinții lui dar și scriitori precum Vladimir Colin au intervenit la cât mai înalte nivele pentru ca Aporisticon să fie publicată. Cartea a fost tipărită, era o carte foarte bună și deși unii m-ar contrazice spunând că a scris altele mai bune, eu cred asta este cea mai bună carte a lui, este cartea artistului din tinerețe care reprezintă chiar forța și patosul tinereții lui. În anii care au urmat, după momentul revoluției m-am întâlnit mai rar cu Mihai și cu totul întâmplător, mai ales prin cartierul Titan. Ultima oară l-am întâlnit cu doi ani înainte să plece dintre noi. Deși nu am încetat să scriu, chestia cu scrisul de literatură este o boală care nu se poate trata, eu am urmat o carieră științifică, publicând articole de cercetare științifică în reviste de prestigiu din țară și străinătate, și obținând un doctorat în ecologia bolilor parazitare și infecțioase.
Mihai îmi spunea că nu nici o scofală să fi membru al Uniunii Scriitorilor, plătești o cotizație iar Uniunea nu te ajută cu nimic. În afară de Aporisticon care a atins un tiraj de o sută cinci zeci de mii de exemplare, tipărită în epoca comunistă, cele, multe publicate în capitalism, aveau tiraje de 200-300 exemplare, exact cât să nu poți supraviețui. Era un liber profesionist care colabora la un post de radio.
Drum bun prietene, acolo, printre stele, unde călătorești, în spațiul infinit cosmic!
La înmormântarea lui Mihail Grămescu, membru al Uniunii Scriitorilor, nu am văzut nici un reprezentant oficial al acesteia care să ne vorbească despre scriitorul care are publicate cele mai multe romane S:F. în literatura românească. Au fost doar rudele apropiate și câțiva prieteni.
(Postat de Marian Ghervan Gogoașe)
