PANAIT POPESCU este poetul care prin volumul METANIMICURI sublimează poezia și matematica relevând fascinația ideilor pure





          Matematicienii sunt cei mai importanți poeți ai lumii. Ei rareori scriu poezie și mai ales nu așa cum o cunoaștem ca manifestare literară pentru că existența lor de zi cu zi înseamnă situarea lor în sfera ideilor pure, abstracția maximă pe care o poate atinge un poet. În literatura română un astfel de poet a fost Ion Barbu (Dan Barbilian), profesor universitar de matematică de la care ne-a rămas o operă literară monumentală a cărei poartă de intrare rămâne capodopera Riga Cripto și lapona Enigel.
          Matematicienii pot converti ideile în cifre, constituid ecuații sufletești și numerologii ce ne pot decripta tainele trecutului și ale viitorului, așezate într-un continuu prezent, adevărate călătorii în microcosmos și macrocosmos. Universul se poate reduce la cifre, reprezintă esența lui.  Numerele decriptează armoniile entropice pitagoreice, cuvintele reprezentând o imitație a numerelor, o paradigmă, sursa din care ne construim regulile și sistemele de referință, stările de spirit și filtrele cognitive. Cantități uriașe de informații ce sosesc permanent, într-un flux uriaș, le concentrăm și le sistematizăm prin cifre pentru a le accesa și  controla eficient.
          Matematicienii pot așadar gândi prin limbajul matematic, limbaj ce poate revela ideea pură în multiplele ei sensuri. Spre exemplu ce este asimptota la un grafic? Mai simplu spus, și asta o știm încă din timpul studiilor liceale, asimptota este o linie, unii spun că este o dreaptă dar dreapta este cazul particular al unei curbe, de care se apropie necontenit graficul unei funcții fără să o atingă niciodată. Se apropie infinit de ea și cu toate acestea n-o atinge niciodată. Ce este fericirea? Desigur o asimptotă pentru că ne putem apropia infinit de mult de ea, dar nu o putem atinge niciodată. Cum ar fi să caracterizăm un univers cu n dimensiuni minus (-) trei, să zicem, în care particulele care îl compun, entități ce pot fi particule ale spiritualității noastre, au n colțuri minus (-) șase ? Există un punct în care poezia se confundă cu matematica, ambele se definesc prin numărul perfect și multiplii săi, pe care îl putem alege arbitrar, numărul perfect ce caracterizează armonia universală, adică sunt singurele căi prin care poți fi aproape, poate mult prea aproape de divinitate.
          Astfel poate fi caracterizată poezia poetului și matematicianului Panait Popescu, o poezie care se apropie periculos de mult de divinitate, asimptotic, căci ce pot reprezenta versurile:

                                                    Configurațiile parametrice
                                                    ale trecutului transformă
                                                    variabilele prezentului în
                                                    imaginile viitorului atemporal.
                                                                            Poezia Im(T)

           Desigur că o astfel de poezie ar putea fi încadrată într-o nouă specie literară, specie care încă nu există dar pe care o putem noi inventa acum și căreia am putea să-i spunem poezie science-fiction sau ceva de genul acesta. Versuri, ca cele pe care ni le oferă poetul și matematicianul Panait Popescu în volumul METANIMICURI reprezintă însă artă literară, poezie înainte de toate. Versurile sale sunt cifre așezate în ecuații adevărate cu constante și variabile temporare care distilă și rezolvă problemele existențiale ale cosmogoniei noastre sufletești. Variabilele sunt soluții exprimate în funcție de constante, propoziții matematice ca cele sublimate de Descartes, o relație între mărimi cunoscute și necunoscute,

          Considerăm că este un eveniment pentru literatura română apariția unui astfel de volum de versuri, total insolit, fascinant, o cale nouă de expresie literară. 


                                                                         Marian  GHERVAN, redactor șef,
                                                                   REVISTA DE LITERATURĂ ROMÂNĂ





Vă mulțumesc mult pentru creația parțial paradoxistă,domnule Panait Popescu.Voi alege din ea ce este mai paradoxist și voi include în următoarea antologie paradoxistă. Vedeți antologiile anterioare paradoxiste pe site-ul  http://fs.gallup.unm.edu/a/paradoxism.htm pentru a vă face o opinie.

                                                             Prof. Dr. Florentin Smarandache
 Ph.Dr. University of New Mexico, Matematics & Science Departament, 705 Gurley Ave, Gallup Ave,Gallup, NM 870301, USA.
(Nominalizat pentru premiul Nobel de către Academia franceză pentru crearea curentului paradoxist n.a.)



PANAIT POPESCU, METANIMICURI, Revista de literatură română, mai, 2016.


VOLUMUL DE VERSURI  METANIMICURI  al poetului și matematicianului PANAIT  POPESCU

poate fi citit integral FĂCÂND  CLIK  AICI


NUME :          Popescu
PRENUME :   Panait
DATA NAŞTERII :  16.07.1951
STUDII  UNIVERSITARE : Facultatea de Matematică Universitatea Craiova 1974
STUDII POST UNIVERSITARE : Probabilităţi şi Statistică Matematică  1975  
CALIFICARE : Profesor de Matematică, Management educaţional
UNITĂŢI  DE LUCRU: Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan Velovan” Craiova
                                        Lycée Zirri Ben Attia – Oujda Maroc
FUNCŢIE ACTUALĂ : Director adjunct C.N. Pedagogic “Şt. Velovan” Craiova
PUBLICAŢII MATEMATICE: Manuale,Culegeri, Studii de Bl-Algebre, Analiză matematică
PUBLICAŢII LITERARE : În curs de apariţie : Poezie “Metanimicuri”;
                                                                             Nuvele “Telia, Liţa, Fatiha“; 
                                                                             Roman “ Rătăcind prin Oujda“
DEBUT LITERAR : Cenaclul “Excelsior” al revistei ”Noul Literator” Craiova 23.03.2016
PREOCUPĂRI LITERARE :
1. Coordonatele lirice ale categoriilor logico-matematice din zona poelizelor poematice.
2. Reflecţii autobiografice privind contactul lumii europene cu cea maghrebiană.
PREOCUPĂRI COMPLEMENTARE : Studiul structurilor interpretative
pianistice clasice ale lui Daniel Horowitz, Arthur Rubinstein, Dinu Lipatti. 









Festivalul internațional de literatură “Tudor Arghezi”EDIŢIA a XXXVI-a, 19 mai – 22 mai 2016





CONSILIUL JUDEŢEAN GORJ
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE GORJ
în parteneriat cu
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ “CHRISTIAN TELL”
CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
SOCIETATEA CULTURALĂ BALKANIA CONTEMPORANA ATENA (GRECIA)
ASOCIAȚIA CULTURALĂ CARMINA BALCANICA
LIGA CULTURALA “FIII GORJULUI” Bucuresti
În colaborare cu
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA


Festivalul internațional de literatură 
“Tudor Arghezi”
EDIŢIA a XXXVI-a, 19 mai – 22 mai 2016


Ajuns la cea de-a 36-a ediţie, festivalul omagiază pe cel care rămâne unul dintre cei mai mari scriitori ce i-a dat literatura română de-a lungul timpului şi îşi propune să contribuie la stimularea pe criterii valorice a scrisului românesc contemporan, inclusiv pentru cunoaşterea şi promovarea operei argheziene, în ţară şi peste hotare. Festivalul se adresează creatorilor de literatură şi exegeţilor în arghezologie din ţară, precum şi vorbitorilor de limbă română din comunităţile de peste graniţe, cu preocupări în domeniu. Organizator: Consiliul Judeţean Gorj prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Institutul Cultural Român. Parteneri: U.S.R., Primăria Tg-Cărbuneşti, Biblioteca Jud. Gorj, Liga culturală Fiii Gorjului Bucureşti, Teatrul Elvira Godeanu, Universitatea „C-tin Brâncuşi” Tg-Jiu, alte instituţii de cultură, ligi, fundaţii, societăţi culturale, posturi de radio, cotidiane şi edituri din Gorj. Programul festivalului se desfăşoară în perioada 19 mai -22 mai a.c., la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, localitatea de obârşie a scriitorului.SECŢIUNI ŢI PREMIII. PREMIUL NAŢIONAL DE LITERATURĂ “TUDOR ARGHEZI” pentru Opera Omnia, atribuit pe criterii valorice unor scriitori români contemporani. Premiile, două, în sumă de 2000  lei, vor fi acordate de Uniunea Scriitorilor din România, iar Consiliul Local şi Primăria Tg-Cărbuneşti va atribui laureatului titlul de CETĂŢEAN DE ONOARE al oraşului.II. Premiul TUDOR ARGHEZI, pentru Opera Omnia atribuit unor scriitori  contemporani de prestigiu internaţional. Premiile, două, în sumă de 2000 lei fiecare, vor fi acordate de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj şi vor fi însoţite de titlul de “ Cetăţean de Onoare ” al oraşului  Tg. Cărbuneşti.III. PREMIUL PENTRU «OPERA PRIMA» (volum de debut în poezie), în valoare de 1000 lei, acordat de CJCPCT Gorj. În vederea atribuirii acestui premiu, se vor cere propuneri de nominalizare unor edituri de prestigiu cu preocupări constante în promovarea pe criterii valorice a volumelor de debut tipărite în perioada mai 2015 - mai 2016.IV. SECŢIUNEA “CUVINTE POTRIVITE”, pentru volum de poezie în manuscris, deschis autorilor români nedebutaţi, având vârsta maximă de 47 ani. Manuscrisele nu trebuie să depăşească 100 pagini. Se atribuie un singur premiu, în valoare de 1000 lei, şi este acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.V. SECŢIUNEA «BILETE DE PAPAGAL», pentru grupaj de poezie.La această secţiune pot participa poeţii ce-şi aşteaptă consacrarea, cu un grupaj de minim 10 (zece) poezii dactilografiate, într-un singur exemplar. Se acordă următoarele premii:Premiul I, în valoare de 800 lei, acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj;Premiul II, în valoare de 700 lei, acordat de Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”;Premiul III, în valoare de 600 lei, acordat de Centrul Cultural “Tudor Arghezi” Tg-Cărbuneşti.Menţiune (1) în valoare de 500 lei, acordată de Consiliul Judeţean Gorj prin CJCPCT Gorj. La această secţiune vor mai fi acordate menţiuni ale unor edituri, fundaţii, reviste literare, posturi de radio etc., invitate în festival. Pentru această secţiune juriul are dreptul de a redistribui premiile. Câştigătorii locului I de la ultimele trei ediţii nu sunt acceptaţi în concurs.VI. SECŢIUNEA DE ARGHEZOLOGIE, deschisă scriitorilor români pentru exegeze care au ca obiect de studiu viaţa şi opera lui Tudor Arghezi (studii publicate sau în manuscris). Premiul în valoare de 1000 lei este acordat de CJCPCT Gorj.VII. SECŢIUNEA DE PROMOVARE A OPEREI ARGHEZIENE ŞI A FESTIVALULUI, deschisă participanţilor din ţară şi de peste hotare, cu merite deosebite în creşterea vizibilităţii Festivalului, în promovarea, traducerea sau ilustrarea grafică a operei lui Tudor Arghezi, precum şi în traducerea operei sau publicarea de  exegeze despre viaţa şi opera acestuia(monografii, studii, eseuri...).Se atribuie șapte premii -  în sumă de 1500 lei fiecare, șase acordate de  CJCPCT Gorj şi unul acordat de Primăria Tg. Cărbuneşti.VIII. SECŢIUNEA PREMIUL OPERA OMNIA atribuit unui scriitor de orgine gorjenească, în suma de 1000 lei, acordat de Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti.IX. 10 premii speciale în valoare fiecare de 500 de lei pentru promovarea festivalului și a mișcării literare din Gorj în presa literară națională acordate de CJCPCT Gorj.ALTE PRECIZĂRIÎn cadrul festivalului vor fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi vizitarea muzeului “Tudor Arghezi”, din oraşul Tg-Cărbuneşti.La festivitatea de premiere, laureaţii vor primi, pe lângă premiile de mai sus, diplomele aferente şi trofeul Festivalului.Lucrările - dactilografiate, într-un singur exemplar, pentru secţiunile de concurs, precum şi volumele pentru Opera Prima, Cuvinte Potrivite, şi cele de arghezologie se primesc până la data de 16 mai a.c.(dată poşta), pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, 210135 Târgu-Jiu, Calea Eroilor, nr. 15, judeţul Gorj, cod poştal: 210135, cu menţiunea “Pentru Festivalul «Tudor Arghezi»”. La expediere se vor respecta obişnuitele cerinţe: în plicul mare se introduce plicul mic cu motto, iar în interior se sigilează datele autorului, inclusiv un număr de telefon, la care poate fi contactat.Juriul îşi va desfăşura lucrările pe două secţiuni:- de preselecţie, alcătuit din reprezentanţii organizatorilor, îşi va începe lecturarea în 19 mai;- naţional, care cuprinde şi juriul de preselecţie, va definitiva jurizarea în cursul zilei de 21 mai a.c., în aşa fel încât să poată fi anunţaţi laureaţii în timp util, în vederea participării la festivitatea de premiere, ce se va desfăşura la Târgu-Cărbuneşti, în 22 mai, începând cu ora 11.00. Juriul are latitudinea redistribuirii premiilor.În condiţii de sponsorizare sau a altor forme de susţinere materială, juriul poate acorda şi alte premii. Cheltuielile de cazare, masă şi transport în interiorul judeţului pentru juriu şi invitaţi vor fi suportate de CJCPCT Gorj, Biblioteca Judeţeană şi Primăria Tg. Cărbuneşti cu menţiunea că pentru laureaţii concursului nu se asigură decontarea cheltuielilor de transport. Cheltuielile pentru cazarea invitaţilor din străinătate (Bucureşti), precum şi transportul pe teritoriul României vor fi suportate de CJCPCT Gorj. Laureaţilor din afara graniţelor li se decontează şi transportul de la intrarea pe teritoriul României.Organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica unele lucrări prezentate în concurs, fără să acorde drepturi de autor. Lucrările participante intră în arhiva FestivaluluiInformaţii suplimentare la telefon/fax: - 0253/213.710 şi 0721.370057  (Centrul Jud. pentru Conservarea  şi Promovarea Culturii Tradiţionale) ; Persoane de contact: director Ion Cepoi - (0721.370057); Viorel Garbaciu – 0720149806, Dan Popescu - 0747921374 e-mail: cultura@traditiigorj.ro,  (Biblioteca Judeţeană “Christian Tell”, director Olimpia Bratu - 0253/214904)
Organizatorii urează succes tuturor concurenţilor

DRAGOS NICULESCU se relevă prin volumul de versuri HIBERNARIS ca poetul de esență pură









         Fiecare poet este diferit de altul pentru că diferite sunt sufletele lor încercate de sensibilitatea lor extremă ce resimte diferit trecerea lumescului în eternitate. Profunzimile filozofice ale poeziei HIBERNARIS, cea care denumește volumul de versuri cu același titlu, extrem de incifrată, aproape mistică, pendulând între temporal și atemporal, între cosmic și teluric, între mineral și biologic, ne relevă un scriitor de stază poetică autentică și divinatoriu filozofică. Înainte de hibernare, spiritul uman se reîntoarce la viață folosind obiceiul mâncatului de frunze și scârțâitul de umeri și unsul de ochi, /Unsul deochi, ne dezmorțim și lăsăm liberi bătrânii căci gândul poate fi vindecat cu cenușa rece a foilor de dafin. Este un univers alb-negru, aproape cenușiu, cu infinite nuanțe de gri, săpat pe maluri de lut unde nu s-au construit împărății, cu rotulele pe care ni le-am găurit reciproc atârnând  ca niște tigve aninate de copaci. Ploaia este un linșaj trezit din măduva cerului prin care bătrâni privesc betegi și neputincioși cum dansează copile de nomazi cu picioarele lor frumoase. Ghicitori atemporali, adevărați gropari caută cu mâini necurățate, cerându-ne săpun și spirt. Este o reciclare bio-geo-chimică, ce pare coșmar, căci Din malaxoare spurcate, mașinile salubrității deșartă/ carne de om. Femeile noastre, conservate în nămol sapropelic, le vom trezi luându-le la palme și va urma o beție cumplită, apocalipsa noastră particulară de apatrizi degenerați, având la tălpi zeii răcoroși și putrezi cărora le stoarcem din fibră jertfa de apă, căci ei sunt zeii permanenți ai unei civilizații periodice.
         Poeziile din volum, adesea lungi, aproape poeme, deși cel mai frecvent scrise în vers alb, au rimă interioară,  din ele mustește durerea ancestrală a omenescului, uneori ca o scurgere bolovănoasă, răscolitoare, decopertând ascunzișuri, ceea ce ne este rușine sau teamă să spunem, din spaima sugestiei mentale că am putea fi uciși de adevărurile noastre interioare, cu lutul moale scurs printre degete într-un univers mlăștinos care reciclează puteziciuni, trecerea de la organic la mineral. Poetul trădează un spirit trecut prin grele încercări sufletești.
                              La vârsta de aur când alții se joacă de-a fericirea,
                              eu începusem să mă joc de-a lumea.
                              dăruindu-mi-se durerea ca model gratuit de studiu,

                              iar păcatul, ca sublimă rușine,
                              pentru înțelegerea definitivă a memoriei.

                                                                                       (poezia Direcția de mers)




         Fiecare poezie din volumul HIBERNARIS este o tragedie sfâșietoare, ca cele prezentate într-o antichitate grecească, atunci când s-au născut arhetipurile  fundamentale.


                                                                                        Marian GHERVAN



Etalînd o poezie a ontologicului individual, dar şi colectiv, social, aflat în permanentă stare de nelinişte şi convulsie, volumul “HIBERNARIS” exprimă o lirică gravă, marcată de angoase şi lipse de aer în oscilaţia ponderală mereu inegală a palierelor sufleteşti şi raţionale, o sfîşiere spirituală care tinde constant şi dureros către recuperarea unei ordini ce pare că şi-a pierdut pentru totdeauna locul şi timpul. Deplasările tectonice intime pot fi supuse de către autor analizei şi proiecţiei tranzitive doar atunci cînd spaţiul devine oxigenat de răcoarea unui ceas interior similar anotimpului autumnal, ivit salvator după o perioadă deşertică, pîrjolitoare, care nu a permis viaţa sau desfăşurarea vreunui tip de activitate, ci doar recluziunea, ascunderea într-o stare similară hibernării. Acesta este motivul declanşator al întregii desfăşurări lirico-epice –sugerat în poemul de prezentare, care dă şi titlul volumului –, în esenţă, motivul unei renaşteri, posibilă în binefacerea întoarcerii unui timp aerat şi răcorit de ploi, a unei vremi crepusculare, dar a fortiori regenerative, străbătută de apă ca element primordial şi germinativ, întotdeauna vindecător. Deşi concepută în baza unor unităţi epice distincte, materia poetică îşi păstrează o unitate tematică şi stilistică globală, în ciuda cîtorva pasaje de respiro, necesare unei uşoare detensionări a fluxului expozitiv şi mesajului de factură expresionistă, răscolitor şi dens, declarativ. Cititorul se confruntă cu un tip de metaforă puternică, ce nu lasă loc de umbre, ci de sugestii, iar cînd sugestia nu poate fi susţinută, întărită prin vectori aluzivi suficient de relevanţi, ea este tranşant înlocuită de mesajul direct, de metafora imagistică percutantă, senzorială, de un tip de plasticitate a cărei substanţă şi forţă rezidă în potenţialul său ideatic şi în maniera stilistică de reprezentare a sa, confecţionată foarte riguros din acorduri lexemice subtile sau din asocieri contrastante, pline de efect. Autorul utilizează un registru complex de punere în scenă a discursului, viziunea sa artistică proiectîndu-se în zone surprinzătoare, neconvenţionale, cum sînt cele ale fantasticului, cu aceeaşi uşurinţă cu care, în strofa, fragmentul sau poemul următor sondează dramaticul cel mai terestru, pînzele freatice ale celui mai tulburător realism, ale obiectivului incandescent şi eruptiv. Se poate chiar aprecia că autorul utilizează fantasticul ca pe o dimensiune suplimentară şi necesară descrierii uzurii sistemului existenţial individual sau colectiv, circumscris fatal pauperelor dimensiuni mundane de evoluţie. Capabil de această interferenţă stilistică de planuri ale imaginarului şi realului, autorul vehiculează lejer principalul element artistic, care este acela al apelului la elementele mythos-ului şi etnos-ului, la modele arhetipale, la elemente tradiţionale şi cutumiere – instrumente scenografice de transfigurare şi adîncire a realului, de sporire a capacităţii de analiză şi sugestie a coordonatelor ethos-ului. Volumul “HIBERNARIS” prezintă o poetică a reflecţiei, o poetică narativă dramatică, chiar bîntuită de reverberaţii abisale, problematica sa apărînd, putem spune, dintr-o criză ce depăşeşte conştientul imediat, coborînd în straturile mai profunde, incontrolabile, ale subconştientului. O poezie de o frumuseţe gravă, cu impact imediat, dar decelativ, remanent la cititor. 


                                                                                                                LAURIAN BOTEZ

DRAGOȘ  NICULESCU, Hibernaris, Editura Picart, 2015, Revista de literatură română, mai, 2016.





                                                                         



ACTIVITATEA LITERARĂ A POETULUI DRAGOS NICULESCU:

• Publicări: „România literară”, nr. 40/6-12.10.1999, nr. 22/5 -11.06.2002, nr. 5/5-11.02.2003; „Facla literară”, nr. 1-4/06.2000; „Contemporanul”, nr. 600 (aniversar)/12.2002; „LITERE”,   Târgovişte, nr. 39- 40/06-07.2003; „Ramuri”, Craiova, nr. 5 (1163), 2013; Antologia “«Moştenirea Văcăreştilor». Din istoria unui festival de literatură”, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008; Volumul de proză scurtă “Peregrinări”, Ediţia a V-a, on-line, Dublin, 2014, şi Volumul de poezii “Peregrinări”, Ediţia a VI-a, on-line, Dublin, 2015, editate de Centrul de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti “Itaca” – Dublin; “Ars poetica”, 02.2015; “UNIREA”, Alba Iulia, nr. 7484/18.05.2015; “Faleze de piatră”, 11.05.2015; “WebCultura”, 05.04.2016; 
• Premiul I şi Premiul Special al Juriului (Premiul Bibliotecii Judeţene "I.H. Rădulescu", Dâmboviţa) la  secţiunea Poezie a Festivalului-Concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, Ediţia a XXXIII-a, Târgovişte, septembrie 2001;
  • Premiul revistei „Ramuri”, din Craiova, la secţiunea Poezie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, Ediţia a XXXIII-a, Sebeş, Alba, mai 2013;
        • Premiul II la secţiunea Poezie şi Premiul III la secţiunea Proză scurtă a Concursului “Premiile Ars poetica 2014”, Fundaţia “Semnal din Sud”, Călăraşi, februarie 2015;
  • Premiul ziarului “UNIREA”, Alba Iulia (cotidianul cu cel mai mare tiraj din Ardeal şi dintre ziarele locale), la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Ediţia a XXXV-a, Sebeş, Alba, mai 2015;
  • Volumul de poezie „Farmecul iluziei” (ediţie electronică), Antologia Societăţii Culturale Noesis, cuprinzînd cei mai importanţi 50 de autori contemporani (CD-ROM multimedia, lansat la Târgul de carte “Gaudeamus”, noiembrie 2001);
  • Volumul de poezie „Farmecul iluziei”, Ed. Arvin GRAPHICS, Bucureşti, 2002, lansat la Târgul de carte „Gaudeamus”, noiembrie 2002;
  •  Volumul de poezie “HIBERNARIS”, Ed. Picart, 2015 (ediţie electronică);
        •  Website literar personal (http://dragosniculescu.hol.es), 02.2015;
         • Realizarea de prefeţe de carte (“Vă iubesc pe toţi”, Ion Călinescu, Ed. ARVIN PRESS, Bucureşti, 2007 etc.);
• Prezenţă activă la Târgurile de carte şi Cenaclurile literare ale Uniunii Scriitorilor din România.








Constantin Kapitza a publicat în anul 2015 două volume de versuri în manieră haiku și tanka, deosebit de bine apreciate de către iubitorii acestor genuri poetice





Constantin Kapitza, poetul cu douăzeci de volume de versuri publicate și apariții în numeroase antologii dedicate poeziei contemporane, a debutat în anul 2015 cu două volume de versuri, HOINĂRIND PRINTRE UMBRE și OCAZIA TRĂIRII, scrise în tehnicile poeziei cu formă fixă de sorginte japoneză, haiku și respectiv tanka, alăturându-se astfel scriitorilor deosebit de valoroși, recunoscuți și premiați internațional, din România, creatori în cadrul acestor genuri poetice.  Constantin Kapitza scrie astfel de poezie de foarte mulți ani dar nu își adunase creația poetică haiku și tanka în volume care să fie degustate de iubitorii acestor genuri poetice care nu sunt puțini în țara noastră. Este o poezie cu ardere spirituală intensă, flăcări în cosmosul veșniciei lumescului, sau, cum spune poetul

Păsări pe gânduri,
flori trăite departe
și eu, un ochi șters.

          Căci poezia de acest gen este cât un grăunte de nisip căci în câteva versuri trebuie să spui ceea ce spui într-un poem de mare întindere. Printre idealuri și deșertăciunea acestui lumesc, poetul este proiectat în universalitate

Luceafăr nestins,
noaptea, ținta stelelor,
jos, tinerețea.


          Aceste  volume de versuri al poetului Constantin Kapitza reprezintă trăirile și filozofia unui poet autentic care își condensează staza lirică în esențe ce reprezintă dovada maturității sale creatoare. 
              Cele două volume de versuri mai pot fi cumpărate direct de la editurile care le-au publicat. 

CONSTANTIN KAPITZA, Hoinărind printre umbre. Poezii (haiku), Editura Granada, 2015.

CONSTANTIN KAPITZA, Ocazia trăirii.Poezii (tanka), Editura Betta, 2015.

                                                               
                                                                              


FINAL FRONTIER - târg de carte SF & FANTASY, 2-3 aprilie 2016






Final Frontier: Targul de carte cu cei mai pasionati vizitatori
Targ de carte SF & Fantasy, editia a V-a
In weekend-ul 2-3 aprilie in Bucuresti are loc a cincea editie a singurului targ de carte SF & Fantasy din tara. Fanii genului si cititorii infocati sunt asteptati intre orele 11:00 si 19:00 la Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piata Spaniei).
Editia din acest an a fost pusa la cale de un consiliu extraterestru, dar nu va speriati, nu e un atac: au adunat toate elementele pe care le asteptati si unele noi, in semn de pace - evenimente, happening-uri si invitati surpriza.
Veniti sa va intregiti colectia de carti SF & Fantasy de la edituri precum Nemira, Paladin, Millenium, Crux, Tritonic, RAO si indrazniti sa explorati lumile fantastice in limba engleza cu volumele aduse de Books Express. Extraterestrii aproba!
Romanele grafice si benzile desenate vin de la HAC!BD, The Walking Dead si LEX Shop. Pasionatii de board games sunt asteptati la standul Red Goblin. Si va incurajam sa va chivernisiti bine bugetul pentru a nu rata figurinele si articolele de colectie. Consiliul intergalatic le supravegheaza de ani buni.
-Poți cumpăra cu până la 50 % reducere noi volume SF& Fantasy aduse de edituri precum Nemira, Art – Paladin, Tritonic, Millennium Books, Crux, RAO, Hecate, sau poți alege varianta în limba engleză a unor romane abia lansate, de la Books Express. Te mai ademenim cu board games de la Red Goblin și benzi desenate de la HAC!BD, The Walking Dead și LEX Shop. Lista completă a EXPOZANȚILORaici.
-Board games corner by Creative Board Gaming te așteaptă pe tot parcursul târgului ca să-ți încerci puterile alături de prietenii tăi, iar duminică, 3 aprilie, de la ora 12:00,cei de la Societatea Tolkien din România te provoacă să-ți arăți măiestria în Middle Earth Quest sau laThe Lord of the Rings: The Return of the King Deck-Building Game.
-NOUTATEAacestei ediții o constituie ATELIERELE târgului unde poți învăța limba elfă, cum să creezi benzi desenate, să pui bazele unui personaj anime sau să scrii o povestire SF.

-Iar Club Star Wars România te provoacăsâmbătă, 2 aprilie, de la ora 14:00 la Star Wars Trial: dovedește că ești cel mai bun, treci de cele patru praguri și poți câștiga un Holocron Jedi, realizat cu ajutorul HProps și oferit de CSWR.
Sunteti avertizati ca la Final Frontier si-au anuntat prezenta Cavalerii Jedi, Darth Vader, dar si Kylo Ren si o suita de alte personaje fantasy. Si ei vin cu ganduri pasnice, ba chiar va pregatesc un joc trivia cu premii la fel de fantastice :). Nu am uitat nici de cei dornici de actiune pentru care am pregatit ateliere de scriere creativa si de benzi desenate.
Stati cu ochii pe Final Frontier.ro si nu uitati de Evenimentul creat pe Facebook pentru discutii si noutati.
Cand:2-3 aprilie 2016
Unde:Connect Hub (B-dul Dacia nr 99, la Piata Spaniei, București, Romania)

Program:11:00– 19:00

IONUT CARAGEA publică volumul Ascultă-ți gândul și împlinește-ți visele!, o carte thriller existențial ce pătrunde în misterele sufletului omenesc, cu un gradat suspans, de o încărcată tensiune psihologică ce realizează o puternică emoție artistică






         Ionuț Caragea este un constănțean. În orașul de pe malul Mării Negre a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport. A fost rugbist, practicantul acestui sport extrem de dur și de bărbătesc la echipe importante din România. La 28 ani emigrează în Canada devenind cetățean canadian. A continuat să practice rugby  și a ajuns și instructor sportiv la clubul Les Géants de Montréal .
          Îl cunoaște în Canada pe poetul George Filip devenind un bun prieten al acestuia. A fost de asemenea un apropiat al scriitorului Corneliu Leu care a descoperit în el filonul extrem de prețios al talentului literar. Ca poet este relevat publicului iubitor de poezie de editorul Dumitru Scorțanu de la editura Ștef din Iași unde publică primele trei volume de versuri. Ionuț Caragea este, alături de Adrian Erbiceanu, fondatorul Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec și al editurii ASLRQ (anul 2008), fiind și coautorul Antologiei scriitorilor români din provincia Québec din anul 2009. Din anul 2012 se reîntoarce în România locuind în orașul Oradea unde își întemeiază o familie alături de Nicoleta Baciu, având din 2013 o fetiță împreună cu aceasta numită Ana-Maria.
          Ionuț Caragea și-a căpătat o notorietate internațională, mai ales în spațiul cititorilor de limbă română, franceză și arabă prin cele cinci cărți de aforisme publicate, alăturându-se astfel izvorului de înțelepciune universală.
          A publicat optsprezece volume de versuri care îl apropie pe Ionuț Caragea, ca stil, de Marin Sorescu.
          Ionuț Caragea este, de asemenea, un cunoscut autor de literatură de science-fiction, bine apreciat de iubitorii acestui gen de literatură, mai ales prin trilogia Uezen, publicată la editura Fides din Iași (2011, 2012) dar și la editura Wildside Press din S.U.A., evident tradusă în engleză. De asemenea, a creat un impact deosebit în literatura S.F., volumul Discipolii zeilor de altădat, creație ce reprezintă o ediție extinsă și revizuită a seriei Uezen, volum publicat în anul 2015 la editura eLiteratura. .   

         Este de asemenea un autor de eseuri critice care i-au apărut în numeroase reviste online, publicând editorial chiar și un volum intitulat Literatura virtuală și Curentul Generației Google, dedicat fenomenului literar virtual care desființează granițele și îl poate plasa pe scriitor mult mai ușor în universalitate.

 „Ascultă-ţi gândul şi împlinește-ți visele!” este un roman autobiografic în care sunt incluse evenimentele normale şi „paranormale” care m-au ajutat să-mi găsesc drumul în viață și au contribuit la formarea mea ca poet. Rolul cel mai important în această carte îl deține „Gândul meu”, o entitate care mi-a oferit indicii prețioase, călăuzindu-mă în momentele de rătăcire şi salvându-mă de nenumărate ori în confruntarea cu bolile, singurătatea și moartea. Consider că cititorii pot trage învățăminte folositoare de pe urma experiențelor mele și se pot identifica ușor cu personajele principale, fiind vorba, la urma urmelor, de sentimente autentice și gânduri pe care le poate avea orișicine. Cred că pentru noi toți se poate întâmpla un miracol atunci când suntem atenți şi receptivi la ceea ce ni se comunică la nivel subtil, atât din exterior, cât și din interior. Nu trebuie decât să ne punem mereu întrebări, să căutăm soluții înspre binele nostru și al celorlalți, iar răspunsurile nu vor întârzia să apară. (Ionuţ Caragea)

    Ascultă-ţi gândul şi împlineşte-ţi visele! – cum se numeşte cartea de faţă – e o reconstrucţie biografică scrupuloasă, asistată de o memorie acută, aproape de verva detaliilor şi a preciziei, şi proiectată în convenţia unui dialog introspectiv, un fel de divan, doar că nu al sufletului cu trupul, ci al poetului cu propria conştiinţă (sau, cum zice autorul, cu propriul ”gînd” ca daimon). (...) E o confesiune de sine cu miză decisivă pe ”sinceritate”, pe acurateţea concretă a peripeţiilor şi pe interpretarea lor în orizontul unui destin. Ionuţ Caragea îşi retrăieşte scriptural biografia, nu doar şi-o reaminteşte, în sensul că plonjonul în amintire e atît de adînc şi de ”imediat” încît pasajele reamintite par de-a dreptul retrăite. (...) Dialogul autobiografic e presărat cu salturi în poezie, dar aceste intercalări de poeme nu şi-au propus să fie o antologie ilustrativă pentru drumul parcurs de Ionuţ Caragea; ele se produc acolo unde temperatura afectivă a discursului anamnetic şi introspectiv pus pe două voci se ridică şi e nevoie de o sublimare a lui. (...) Aşadar, de la suferinţă la extaz, de la angoasă la iluminare şi de la elegie la imn ar fi drumul pozitiv şi exemplar al poeziei. În orice caz, Ionuţ Caragea pe el merge. (Al. Cistelecan)

Ionuț Caragea, Ascultă-ți gândul și împlinește-ți visele!, Editura eLiteratura, 2016.