Luminița
Zaharia publică în anul 2015 volumul de versuri Luminița de la capătul tunelului, volum premiat la Festivalul Internațional de Creație Literară
Titel Constantinescu de la Râmnicu Sărat, Ediția a VIII-a (2015) susținut
de asociația Renașterea
Râmniceană și Editura Rafet, concurs aflat și sub egida Uniunea Scriitorilor
din România. Este un volum de versuri al maturității creației literar poetice a
unei poete care are în spate 12 volume de versuri, vârstă poetică ce poate declanșa
o boală, aceea a manierismului, a lucrurilor repetate și suficiente. La
Luminița Zaharia nu se produce acest fenomen deoarece cu fiecare volum nou de
versuri se reinventează căci e prea ușor
să scrii,voi inventa/ o artă nouă: a scriecânta/
concomitent cu pictatul pe nori (poezia Nimeni și nimic). Poeta se
reinventează spre poeme balade ce ne-au creat sentimentul de artă dramatică și
de narativ uneori rupt chiar din lumea basmului, sondând alte și alte abisuri
ale turnului său de fildeș în care autoarea este condamnată să trăiască pentru
că adevăratul poet este singur și nefericit. De acolo, din turnul de fildeș
începe un tunel prin care poeta zărește o luminiță spre care ar vrea să fugă
spre a-și alege alte și alte turnuri de fildeș. Este o rețea de turnuri de
fildeș, ca o pânză de păianjen în care iremediabil vei rămâne prizonier dacă o
atingi. Poezia scrisă de Luminița Zaharia este și în acest volum de versuri o
poezie ce mustește de feminitate, îi poți recunoaște sexul de la primele
versuri, îi simți parfumul sofisticat, ironia ce îți aprinde un zâmbet în colțul
gurii, adică o aroganță feminină fermecătoare.
iubitul meu prozodic foarte
mai lasă-mă cu reguli tâmpe
apucă-mă, ´mbătat, de toarte
(și lasă versul să se-ntâmple)
și de va fi să mor subit
din supradoză de lirism
să nu uitați că v-am iubit
(în lume fug cu un sofism).
Poezia cu prozodia imperfectă
Am dorit să cumpăr volumul de versuri al poetei Luminița Zaharia de la librărie. Nu a fost de găsit dar mi l-a împrumutat un prieten. Cu această ocazie am aflat că majoritatea librăriilor nici măcar nu difuzează poezie în afară de cea care se studiază la școală. De ce? Pentru că, spun patronii de librării, poezia nu se vinde și stă degeaba pe raft. Deci în librăriile din România nu se mai pun în vânzare volume de poezie contemporană pentru că niște cetățeni, ajunși patroni de librării, consideră ei, în gândirea lor profundă, că în această țară nu mai există iubitori de poezie. Din această cauză, creația poetei Luminița Zaharia, nu poate fi găsită în librării. Poate, pornind de la astfel de considerente, poeta solicită în poezia chetă pentru poeți, (publicată și pe coperta din spate a cărții) un ajutor din partea sufletelor noastre deși cred că ceva ar trebui să se producă, poate o inițiativă venită dinspre Ministerul Culturii. De ce poezia românească scrisă în zilele noastre nu poate fi găsită în librării?
Luminița Zaharia este o scriitoare complexă, capabilă să creeze literatură în genuri diferite. Este, înainte de toate, și un foarte bun prozator. În perioada de aproape o jumătate de an de când am scris despre domnia sa, a mai publicat încă două cărți, volumul de versuri Călătorie de plăcere și volumul de proză scurtă Acronimele lui Pascal.
Publicăm în continuare aprecierile scriitorului Gheorghe A Stroia asupra volumului de versuri Călătorie de plăcere.
Poezia Luminiței
Zaharia sau… Incursiune în grădinile sufletului
Fidelă lecturii
de foarte bună calitate, îndrăgostită iremediabil - încă de la fragede vârste -
de poezie, căreia nu îi poate explica izvoarele, nici măcar detalia
parcursurile, Luminița Zaharia scrie cu o pasiune de invidiat, cu o forță de
invidiat, fără să existe teme, motive, prozodii ori limitări anume.
Luminița scrie
despre absolut orice, cu un umor subtil și rafinat, transformând angoasele
existențiale în motive de bucurie, de căpătare a încrederii, de (re)întoarcere către sine. Fără să
intenționeze deslușit, poeta bucureșteană aruncă pe insipida pânză a zilei
stropi de culoare, lumină, împrumutând lectorului din bucuria sufletului său
tânăr, pregătit de noi aventuri printre cuvinte, de noi sincronizări semantice,
de explorări ale unui vocabular devenit deja ”marcă înregistrată”.
Luminița Zaharia
iubește fără să aibă certitudini, împărtășește din preaplinul propriu fără să
aștepte, își transformă poezia într-o recuzită aparent aiurită, dar cu o
încărcătură cât se poate de normală. Altfel spus, poezia sa, care are de toate
- iubire nebună și nemiloasă, pasiune, happy-ending, substrat aforistic ambalat
în situații hilare - este un fel de-a râsu-plânsu, însă plin de inteligență,
inimă și suflet.
În „devălmășia”
aparentă exterioară, există „ordine” interioară, în care fiecare literă, sunet,
cuvânt sau vers, se află într-o perpetuă transformare, ce le conferă
semnificații noi. Lirica volumului străbate alternant ținuturi deșertice,
sterile, pentru ca în secunda imediat următoare să traverseze oaze cu ape
limpezi, departe de ariditatea spirituală a acestei lumi, creând un univers nou,
cu surâsul la purtător - constanta intrinsecă a persuasiunii.
Un premiu
special, pentru suport și notele de inedit ce le conferă fiecărei apariții
semnate Luminița Zaharia, merită Alina Astăluș, fiica autoarei,
ilustratoarea întregului volum. Grafica sa este sensibilă, delicată și poartă
evidente accente de inocență și vis.
CĂLĂTORIE DE
PLĂCERE
reprezintă o nouă incursiune în grădinile sufletului, în care se zămislește și
crește o poezie a sincerității, guvernată de nonconformism - concept pe care
Luis Bunuel îl definea simplu: În orice
societate, artistul are o responsabilitate. Impresia sa e evident limitată şi
niciun pictor sau scriitor nu poate schimba lumea. Ei pot însă încerca să
păstreze non-conformismul în viaţă. Datorită lor, cei puternici nu vor putea
spune niciodată că toată lumea este de acord cu actele lor. Acea mică diferenţă
e importantă…
Gheorghe
A. STROIA
Adjud, Brumar
2015
Felicitări ilustratoarei coperților acestor cărți, nimeni alta decât fiica autoarei, Alina Astăluș.
bravo
RăspundețiȘtergere